Dupa ce a pierdut pe Anfield cu 1-0, Urziceniul trebuie sa joace ofensiv pentru a spera ca poate produce minunea - eliminarea lui Liverpool din Europa League. "Nu luam in calcul o eventuala parasire a competitiei", a declarat Rafa Benitez inainte de disputa de pe Stadionul Steaua (20.00 - Protv direct).

Echipe probabile:

Unirea: Arlauskis - Maftei, Galamaz, Fernandes, Bordeanu - Apostol, Paraschiv, Marinescu, Frunza - Onofras, Bilasco

Liverpool: Reina - Aurelio, Agger, Skrtel, Carragher - Riera, Aquilani, Mascherano, Gerrard - Ngog, Kuyt.

Absenti Urziceni: Pablo Brandan (suspendat)

Vor lipsi in urmatoarea partida in cazul unui cartonas galben: Apostol, Bilasco, Galamaz, Vilana.

Au venit la echipa: Daniel Munteanu si Laurentiu Marinescu

Au plecat de la echipa: Tibi Balan, Dacian Varga

Absenti Liverpool: nimeni

Vor lipsi in urmatoarea partida in cazul unui cartonas galben: nimeni

Au venit la echipa: El Zhar, Degen, Darby, Irwin, Kacaniklic, Threlfall.

Au plecat de la echipa: Andrea Dossena si Andriy Voronin.

Este prima intalnire a Urziceniului cu o echipa din Premier League, in timp ce Liverpool va bifa pe Ghencea a 11-a disputa cu o formatie din Romania.

Unirea Urziceni nu a ajuns niciodata la loviturile de departajare in cupele europene, in timp ce Liverpool a castigat toate disputele care s-au decis la loteria penaltiurilor: 4-2 cu AS Roma in 1983/1984, 3-2 cu AC Milan in 2004/2005 si 4-1 cu Chelsea in 2006/2007.

"Nu luam in gluma aceasta partida. Vrem sa castigam trofeul si tocmai de aceea in primul rand trebuie sa trecem de romani. A fost 1-0 in tur, iar asta ii va obliga pe elevii lui Levy sa joace ofensiv. Noua ne va conveni", a declarat Rafael Benitez.

"Va fi un meci foarte greu, partitura va fi un pic schimbata fata de partida tur. Speram sa facem un meci mare pentru spectatorii care vor umple arena. O disputa cu Liverpool va fi intotdeauna o mare sarbatoare, iar noi vom incerca sa dam tot ce avem mai bun", Roni Levy.

Partida dintre Unirea si Liverpool va avea loc, joi, de la ora 20.00, pe Stadionul Steaua, disputa urmand sa fie Live Text pe HotNews.ro si in direct pe Protv.