Presa din Marea Britanie diseca partida dintre Liverpool si Unirea chiar si la cateva zeci de ore dupa fluierul final, britanicii fiind de parere ca elevii lui Rafa Benitez au avut o exprimare ingrozitoare impotriva unui adversar limitat, Unirea Urziceni.

"Ne intrebam cum am fost atat de slabi in fata unei formatii atat de modeste?", se precizeaza in Daily Mirror. "Europa League nu este o competitie pentru noi, valoarea ne-am aratat-o mereu in Champions League" - James Spofforth, suporter Liverpool, pentru HotNews.ro.

Liverpool a castigat greu, cu 1-0, partida cu Urziceniul, iar gazdele sunt si acest moment contrariate de jocul slab al favoritilor. Cormoranii s-au impus greu, dupa o partida care nu le-a facut prea multa placere jurnalistilor britanici.

"Cormoranii sa multumeasca cerului pentru micile milostenii de joi seara. Nu trebuia sa fie asa impotriva unor romani necunoscuti. Liverpool a oferit un spectacol penibil, care insa a avut un final fericit. Ritmul disputei a fost unul funebru, iar adversarul a fost unul limitat si lipsit de indrazneala", se precizeaza in Daily Mirror.

"A fost un show mizerabil ceea ce ne-a aratat Liverpool contra Unirii", se scrie in The Sun.

Intr-o oarecare opozitie cu ceea ce scriu ziarele, suporterii cormorani nu ii critica pe favoritii lor, acestia fiind de parere ca Europa League nu este o competitie pentru Liverpool, formatie care si-a aratat valoarea in Champions League.

"Europa League nu este o competitie pentru noi, valoarea ne-am aratat-o mereu in Champions League. Jucam mai mult cu gandul la Premier League, acolo unde avem nevoie de pozitia a patra pentru a putea ajunge in Liga Campionilor. Am prins doar un meci mai putin reusit, nu este un capat de tara", James Spofforth, suporter Liverpool, pentru HotNews.ro.

Returul dintre Unirea Urziceni si Liverpool, contand pentru 16-imile Europa League, va avea loc pe 25 februarie, pe stadionul Steaua din Bucuresti.