Este cel mai bun marcator din istoria Realului, dar in ultima perioada bifeaza tot mai greu minute in tricoul galacticilor. Raul Gonzalez a fost uitat de Manuel Pellegrini pe banca de rezerve, iar New York Red Bull ii ofera un contract substantial, informeaza Marca.

In varsta de 32 de ani, Raul este unul dintre cei mai importanti fotbalisti din istoria Realului, atacantul confundandu-se practic cu numele echipei de pe Santiago Bernabeu.

In vara, galacticii l-au transferat pe Karim Benzema pentru 35 de milioane de euro, iar o asemenea investitie nu putea sa ia loc pe banca de rezerve, chiar daca francezul nu a rupt deloc gura targului pana in acest moment.

Din 1994, de la debutul oficial in tricoul echipei mari, Raul a fost constant unul dintre salvatorii galacticilor, Realul castigand alaturi de atacant nu mai putin de 6 titluri in Primera Division (1995, 1997, 2001, 2003, 2007, 2008), trei Ligi ale Campionilor (1998, 2000, 2002) si doua Cupe Intercontinentale (1998, 2002). Au fost momente bune in care atacantul a dus greul echipei, chiar daca prin "halta" Madrid au poposit nume mari precum Ronaldo, Suker, Owen, Zidane sau Morientes.

"Raul Madrid" a bifat 536 de prezente in tricoul albilor, atacantul reusind 226 de goluri pentru fosta campioana a Europei.

Ajuns la 32 de ani, Raul a inceput sa fie uitat de noua conducere tehnica a Realului, fiind preferati jucatorii adusi pe bani multi, care pot sa vanda multe tricouri.

New York Red Bulls ii ofera lui Raul un contact care ii garanteaza ibericului aproximativ 7 milioane de euro pe stagiune. Americanii au ganduri mari in privinta popularizatii fotbalului european, Henry si Maldini (retras din activitate de un an de zile) fiind si ei pe lista.

Ideea unei "debarcari" in America nu este ceva nou pentru Raul, fotbalistul precizand in urma cu un sezon ca ar fi interesat de o experienta pe pamant american.

Cel mai bun marcator din istoria nationalei Spaniei (cu 44 de goluri), Raul Gonzalez Blanco este aproape de incheierea experientei Real Madrid, formatie alaturi de care a cunoscut consacrarea si pe care a servit-o cum a stiut el mai bine timp de 16 ani.