Christian Nerlinger, directorul sportiv al celor de la Bayern Munchen, a precizat ca formatia din Bundesliga intentioneaza sa le reduca salariile jucatorilor, aceasta masura fiind impusa de criza economica, informeaza Espn. "Salariile au atins un anumit plafon", a precizat oficialul bavarez.

''Salariile au atins un plafon si tocmai de aceea trebuie sa stim cum sa-l pastram rezonabil. Jucatorii nu trebuie sa se mai gandeasca la faptul ca o prelungire de contract inseamna neaparat mai multi bani. Noi vom incerca sa reducem salariile'', a declarat Nerlinger.

Formatia de pe Allianz Arena a inregistrat un beneficiu de aproximativ 2,5 milioane de euro in 2009, cifra de afaceri a celor de la Bayern fiind de 268,7 de milioane de euro.

Demn de mentionat este faptul ca formatia germana a cheltuit 80 de milioane de euro pentru transferuri in vara lui 2009.

In alta ordine de idei, clubul se afla foarte aproape de a-l vinde pe Franck Ribery la Real Madrid pentru 50 de milioane de euro, suma care ar ajuta-o pe Bayern sa iasa din situatia grea in care se afla.