Tragerile la sorti pentru Cupa Mondiala de fotbal din 2010 au oferit o grupa cu "terenul minat". Brazilia, Portugalia si Coasta de Fildes se vor intalni in grupa mortii, in prim plan fiind duelurile dintre Kaka (Real Madrid), Cristiano Ronaldo (Real Madrid) si Didier Drogba (Chelsea).

Rugile lui Drogba au fost ascultate: Costa de Fildes nu va intalni Anglia in faza grupelor la CM 2010. Dar tragerile la sorti au avut o alta surpriza pentru ivorian. Drogba va trebui sa infrunte alaturi de coechipierii sai de la nationala puternicele selectionate ale Braziliei si Portugaliei.

Cristiano Ronaldo vede partea buna a acestei grupe: se va infrunta cu prietenii si coechipierii sai. "Facem parte dintr-o grupa extrem de complicata. Va fi dificil, dar sunt fericit ca voi putea sa-mi infrunt cinci coechipieri de la Real, dar si prieteni. Fotbalul este intotdeauna complicat. Nu poti sa ai regrete. Trebuie sa jucam bine si sa castigam. Suntem motivati sa infruntam cele mai bune echipe. Brazilia este echipa mai puternica, dar Costa de Fildes este de asemenea o reprezentativa buna. Pentru a trece de aceasta grupa trebuie sa dam tot ce-i mai bun", a declarat portughezul.

Coechipierul sau de la Real Madrid, Kaka a mentionat: "Este grupa cea mai dificila. Este grupa mortii si va trebui sa venim extrem de concentrati pentru a o castiga. Sper sa nu intalnim Spania prea curand pentru ca e o echipa puternica, dar si pentru ca il are pe Iker Casillas in poarta. Prefer sa joc alaturi de el la Real decat sa-l infrunt in Cupa Mondiala".

In Grupa G de la CM 2010 se vor intalni Brazilia, Coreea de Nord, Coasta de Fildes si Portugalia.