Scandal de proportie in fotbalul mondial dupa ce nationala Under 17 a Nigeriei este acuzata ca a folosit la Campionatul Mondial (au terminat pe locul doi, fiind invinsi in finala de Elvetia) un jucator care are 25 de ani. Fortune Chukwudi este cel incriminat ca ar avea cu opt mai mult decat in buletinul de identitate.

Nigeria este vicecampioana mondiala Under 17, dar greul pentru africani incepe de-abia acum. Vulturii vor fi obligati sa demonstreze ca Fortune Chukwudi, capitanul lor, are 17 ani, asa cum a fost trecut el in foile oficiale de meci.

Acuzatia ca jucatorul este mult mai mare decat pretinde a fost lansata de un fost jucator al Nigeriei, cel care a precizat ca pe timpul cand antrena pe Sharks Football Club of Port Harcourt l-a avut elev pe actualul capitan al echipei Under 17 a Nigeriei.

Ciudat este ca acest lucru s-a intamplat cu sapte ani in urma, iar pe atunci Fortune Chukwudi avea 18 ani, informeaza Thespoiler.co.uk.

FIFA a precizat ca asteapta rezultatele testelor efectuate inainte de turneul final, varsta jucatorilor urmand sa fie aflata cu ajutorul densitatii oaselor.