AC Milan cauta un atacant cu experienta pentru a-l inlocui pe olandezul Huntelaar (adus de la Real Madrid), cel care nu s-a integrat in echipa pregatita de Leonardo. Conform jurnalistilor de la 4-4-2.com, Adrian Mutu este foarte aproape de San Siro.Argumentele: are experienta si cunoaste foarte bine fotbalul din Serie A.

Fiorentina l-ar lasa pe Mutu sa plece, formatia Viola gandindu-se la o suma de 20 de milioane de euro in schimbul Briliantului. In tranzactie ar urma insa sa intre Huntelaar, iar echipa pregatita de Cesare Prandelli ar mai primi doar 5 milioane de euro (plus atacantul olandez).

Conform gazetarilor germani, Adriano Galliani este dispus sa ofere 5 milioane de euro plus Huntelaar pentru Adrian Mutu. Mutarea are mari sanse sa se produca in iarna, atunci cand va fi o perioada dedicata transferurilor.

Cu toate acestea, discutiile sunt doar in stadiul initial, Huntelaar precizand in mai multe randuri ca nu vrea sa plece de la AC Milan. Daca va ajunge la milanezi, Mutu va intra in grupul select al fotbalistilor care au evoluat pentru cele doua mari echipe lombarde (AC Milan si Inter Milano).