Columbianul Dayro Moreno ar putea reveni in Ghencea, dar la Steaua II, potrivit patronului din Ghencea citat de sport.ro. Dayro a fost iertat de Gigi Becali dupa ce a fugit la finalul campionatului trecut si poate scapa de pretentiile financiare ale Stelei daca accepta conditiile impuse de patron: Steaua II si salariu de 5.000 de euro.

"Dayro Moreno s-a intalnit azi cu Argaseala! I-am comunicat ca se poate intoarce la Steaua pe un salariu de 5.000 de euro pe luna, dar la echipa a doua. Daca va avea evolutii bune acolo se va intoarce la prima echipa, dar pe un salariu de 10.000 de euro!", a spus Gigi Becali. Pentru ca a plecat pur si simplu de la Steaua la finalul sezonului 2008/09, clubul ros-albastru l-a anuntat pe columbian ca are de platit daune in valoare de 2 milioane de euro. Dayro Moreno s-a intors luni in Romania sa se inteleaga cu oficialii stelisti.

Dayro Moreno:"M-am intors la Steaua si nu se pune problema sa plec pana nu mi se va termina contractul.Cand voi pleca de la Steaua vreau sa fie pe usa din fata! Recunosc ca am gresit, insa vreau sa-mi iau revansa si sa arat ca sunt jucator profesionist. Dupa ce m-am pregatit singur acum ma voi duce la echipa a doua. Nu imi este teama de reactia colegilor pentru ca nu le-am facut lor nimic rau!" (sport.ro).