"Barcelona negociaza la Milan pentru Ibrahimovic", au scris jurnalistii de la ABC.es despre un posibil transfer al suedezului Ibrahimovic la campioana Spaniei. "Ofensiva pentru Ibrahimovic", a titrat si AS. Planul catalanilor este sa scape de Samuel Eto`o, iar un schimb intre el si atacantul lui Inter plus o suma de bani e afacerea perfecta pentru Barcelona.

Joi noaptea, Joan Laporta si Tixki Begiristain, presedintele si directorul tehnic al Barcelonei, au cinat la Milano alaturi de Massimo Moratti. Potrivit presei spaniole, clubul catalan ar fi dispus sa-l cedeze pe camerunez si sa mai plateasca o suma cuprinsa intre 35 si 40 de milioane de euro pentru a-si asigura serviciile lui Ibra.