12.20Gica Popescu - "In ultimii 20 de ani am citit foarte multe in presa, insa niciunul nu a fost atat de dur si de neadevarat cum a fost cel aparut astazi si anume ca am fost colaborator al Securitatii. Aceasta informatie a fost data de cineva mai multor cotidiene si voi afla ce cine in urmatoarele zile. S-ar putea sa aiba legatura cu faptul ca am anuntat ca voi participa la alegerile FRF. Daca pana acum eram hotarat suta la suta sa nu candidez, dupa ce s-a intamplat, ma gandesc serios sa candidez".

Iata mai jos cele mai importante declaratii facute de Gica Popescu:

  • "Era o singura persoana care incerca sa ma intrebe tot felul de lucruri. Acea persoana a intrat in garsoniera mea. Aveau metode, puteau sa intre in lipsa mea, dar cu voia mea niciodata. Nu am mai vazut acea persoana niciodata din `89. Inainte de meciul cu Monaco a fost prima data cand am fost chemat la Securitate. Atunci am semnat doar o hartie in care ma angajam sa apar interesul national".
  • "A aparut o nota care ar fi fost scrisa de mine. Scrisul seamana cu al meu, dar pot sa bag mana in fac ca nu am scris eu o astfel de chestiune. M-am intalnit de foarte multe ori pe strada cu persoana care mi-a spus la Monaco sa semnez o colaborare cu Securitatea. Traversam pe cealalta parte, nu-l suportam pe acel om.
  • "Nu uitati ca am refuzat sa merg la Dinamo. Sub paza armata au incercat sa ma faca sa semnez cu Steaua, dar nu am vrut. Am constiinta impacata si aceste articole ma duc cu gandul ca cineva vrea sa ma denigreze. E ciudat sa apara asa ceva cand am anuntat ca vreau sa candidez la FRF. Probabil la primele alegeri pentru sefia FRF nu eram considerat asa de periculos. Am fost si voi ramane un tip care nu poate fi santajat in niciun fel".
  • "In perioada urmatoare, voi cere acel dosar sa vad si eu ce contine. Nu am mai avut aceasta stare din 1994, dupa meciul cu Suedia. Sunt tare mahnit".
  • "Voi cere o hotarare judecatoreasca prin care sa se arate ca nu am avut nicio legatura cu Securitatea".
  • "Mi-e rusine sa dau ochii cu prietenul meu Emil Sandoi. Eu stiu ce crede el acum? Sper sa inteleaga ce s-a intamplat."
  • "Eu cred ca atunci, neavand material de la mine, ofiterii Securitatii scriau acele note in numele meu. Sunt prea multe note in acel dosar ca eu sa nu-mi aduc aminte sa le fi scris."

"Fostul international Gica Popescu a lucrat pentru Securitate intre 1986 - 1989" este stirea-bomba despre unul dintre cei mai iubiti jucatori ai Generatiei de Aur. Potrivit unui articol publicat luni de Adevarul, Popescu are dosar penal de colaborator al Securitatii. Materialul se afla in arhivele CNSAS si contine 32 de pagini.

Conform datelor din dosar, Popescu a fost recrutat la varsta de 19 ani pentru "apararea si protectia componentilor echipei Universitatea Craiova. Pentru a preveni combaterea unor fapte negative se impune a crea o retea informativa cu posibilitati concrete in randul sportivilor. In vederea realizarii scopului propus am verificat mai multe persoane, rezultand a fi corespunzator numitul Popescu Gheorghe - zis Gica. Din modul sau de manifestare, cat si prin comportament, Popescu Gheorghe prezinta garantia unei colaborari sincere cu organele de securitate".

Misiunea lui Popescu, numit conspirativ Petrescu, era sa aduca informatii din meciurile echipei craiovene, mai ales din deplasarile din strainatate. Casa lui Popescu era folosita drept loc de intalniri secrete pentru ofiterii Securitatii.

Referitor la toate aceste informatii, Gica Popescu a negat orice colaborare cu Securitatea. "Baciul" urmeaza sa sustina o conferinta de presa, luni de la ora 12, pentru a clarifica aceasta situatie.

Victor Becali: "Sunt convins ca Gica Popescu nu a facut astfel de lucruri. Se incearca denigrarea lor". (sport.ro)