Inevitabilul s-a produs la AC Milan - Carlo Ancelotti a demisionat de la echipa lui Berlusconi fara sa dezvaluie care va fi urmatoarea sa destinatie. Cu toate acestea, tehnicianul italian este asteptat sa ocupe cat mai curand banca lui Chelsea, lasata libera de Hiddink dupa succesul din Cupa Angliei.

"Nu pot spune altceva, nu am nicio intelegere cu un alt club. Am decis de comun acord sa reziliem contractul cu un an mai devreme. Minunata mea aventura cu acest club se opreste aici. Le multumesc jucatorilor, conducatorilor si fanilor. Totul se termina bine si cred ca era cel mai bun moment sa plec", a spus antrenorul lui Milan pentru Sky Sports.

"In acesti ani au mai fost discutii cu presedintele Berlusconi, dar azi a sosit momentul sa-i multumesc pentru acesti opt ani minunati de care am avut parte la aceasta echipa", a incheiat Ancelotti. In perioada in care a fost antrenata de Ancelotti, AC Milan a cucerit o data titlul in Italia, o Cupa, Supercupa, de doua ori Supercupa Europei si de doua ori Liga Campionilor.

Carlo Ancelotti va fi inlocuit de fostul jucator al lui AC Milan, brazilianul Leonardo. "Leonardo o sa fie noul antrenor al lui Milan. Cu Ancelotti nu am terminat, ramane prietenia dintre noi, au fost opt ani minunati", a anuntat vicepresedintele Galliani.