Timisoara, sprijinita de 30.000 de suporteri, a rezistat unui asediu de o repriza al Stelei si pastreaza toate punctele in Banat. Golul lui Parks (minutul 32) mentine Timisoara in calcule pentru locurile de Champions, in vreme ce Steaua incepe sa calculeze ingrijorata cum mai poate ajunge in Europa League.

La primul joc dupa despartirea de Lacatus, Steaua a surprins cu titularizarea lui Vlad Rusu, dar si cu un joc de posesie ceva mai consistent. Prima perioada, pana la primirea golului, bucurestenii au avut mai multa vreme initiativa, ajutati si de tactica de asteptare a banatenilor.

Timisoara s-a devedit pragmatica in minutul 32, cand Parks a reusit sa inscrie, dupa o cursa in care nici Tiago, nici Goian nu l-au putut opri pana in careu. Din acel moment, echipa lui Balint s-a retras, iar dupa pauza practic nu mai existat pe teren. Banatenii au avut sansa, pentru ca Steaua nu a izbutit sa inscrie, desi a avut momente de dominare totala.

"Avem probleme foarte mari, suntem nepregatiti fizic. Timisoara se chinuie, asta s-a intamplat in seara asta. Am jucat cu fotbalisti care nu sunt apti suta la suta" - Marian Iancu, patron Timisoara.

"Dupa un asemenea meci, este greu sa reprosezi ceva: am jucat, baietii chiar au facut o partida buna. Ne-a lipsit doar golul. Mai avem doua meciuri, trebuie sa le castigam pentru a intra in Europa League" - Massimo Pedrazzini, antrenor Steaua.