Dumitru Dragomir nu cedeaza presiunilor venite din partea consortiului RCS-RDS - Antena 1 si anunta, pentru HotNews.ro, ca asteapta ca in cursul zilei de vineri sa primesca suma de 27 de milioane de euro, restanta in ceea ce priveste drepturile tv. In cazul in care acest lucru nu se va intampla, Dragomir anunta ca se va face o noua licitatie.

"Eu astept ca astazi sa primesc o hartie care sa confirme faptul ca au platit suma de 27 milioane de euro. Sunt foarte linistit pentru ca sunt destule optiuni. Daca nu vor vira banii, atunci e clar ca intelegerea va fi rupta si se va organiza o noua licitatie. Insa, de data aceasta RCS-RDS - Antena 1 nu va mai avea dreptul sa participe, totul urmand sa se faca fara ei. In ceea ce priveste faptul ca au cumparat un produs expirat, sa stea ei linistiti ca de cand cu scandalul asta al arbitrilor le-a crescut ratingul, iar fotbalul este cel mai vizionat. Nu renunt la niciun ban, avem o intelegere ferma care trebuie respectata", a declarat Dumitru Dragomir pentru HotNews.ro.

Conform gsp.ro, in cazul in care nu va obtine o renegociere a contractului existent in cazul drepturilor tv, Antena 1 va renunta la a mai transmite partide din Liga 1 la fotbal.

Data limita pana la care consortiul RCS-RDS - Antena 1 trebuie sa vireze banii (27 milioane de euro) catre Liga Profesionista de Fotbal este 15 mai.

*Mentiune: Pana la ora publicarii acestui material reprezentantii RCS-RDS si Antena 1 nu au putut fi contactati.