FC Timisoara si FC Brasov au primit interzis la meciurile oficiale. Comisia pentru Statutul Jucatorului, respectiv Camera Nationala de Rezolvare a Litigiilor din cadrul Federatiei Romane de Fotbal (FRF) au anuntat neprogramarea mai multor cluburi din Romania in jocurile oficiale din noul sezon.

Comisia pentru Statutul Jucatorului s-a intrunit marti si a hotarat sanctionarea cluburilor FC Ariesul Turda, SC FC Timisoara, CS Jiul Petrosani si CF Somesul Satu Mare. Clubului Dunarea Calarasi i s-a ridicat sanctionarea cu neprogramarea meciurilor oficiale.

Marian Iancu a explicat ca FC Timisoara are de dat suma de 300.000 de euro celor de la Jiul Petrosani in schimbul achizitionarii lui Teusan, insa patronul echipei de pe Bega a mai adaugat ca si Jiul este restanta cu aceeasi suma catre Timisoara.

FC BRasov trebuie sa ii plateasca lui Dinamo in jur de 150.000 de euro in schimbul achizitionarii atacantului Alexandru Baltoi. Interesant ca in situatie se afla si Pandurii Targu Jiu, care datoreaza suma de 500.000 de euro lui Dinamo. Gorjenii l-au achzitionat in vara pe Ilie Iordache de la Dinamo, dar nu au mai achitat banii.

Camera Nationala pentru Solutionarea Litigiilor intrunita in aceeasi zi a decis neprogramarea la jocuri oficiale a cluburilor SC FC Progresul Bucuresti, SC FC Brasov si FCM UTA Arad.

Jucatorii Razvan Farcuta (Universitatea Cluj), Codrut Cioranu, Gelu Marius Ene si Neculai Alexandru (toti trei de la Progresul Bucuresti) au fost declarati liberi de contract.