Situatiile hilare continua la Rapid si in 2009. Dupa ce saptamana trecuta oficialii gruparii de langa Podul Grant spuneau ca s-a ajuns la un acord pentru rezilierea intelegerii cu Jose Peseiro, luni tehnicianul portughez conduce primul antrenament al formatiei din 2009. Motivul, giulestenii nu dispun de banii care sa-l oblige pe Peseiro sa se intoarca acasa.

"Nu s-au gasit banii pentru a-i plati clauza de reziliere a lui Jose Peseiro. Inca nu ne-am inteles cu dansul. El va conduce primul antrenament al echipei programat luni dupa-amiaza la ProRapid", a declarat Nae Manea, directorul sportiv al Rapidului, citat de NewsIn.

Oficialul giulestean a mai precizat ca ar antrena in Giulesti daca i s-ar face o eventuala propunere in acest sens. In alta ordine de idei, Peseiro nu vrea nici in ruptul capului sa ii paraseasca pe feroviari daca nu isi primeste drepturile financiare.

"Nu m-a contactat nimeni pana acum sa mi spuna ceva despre rezilierea contractului meu. Astept in continuare un semn de la conducere clubului", a declarat Jose Peseiro pentru NewsIn.

Fotbalistii rapidisti au efectuat, luni dimineata, vizita medicala, iar de la ora 16.00 au programat primul antrenament din anul 2009.