Criza financiara la Steaua? Gigi Becali nu a facut pana acum niciun transfer. S-au intors doar jucatorii imprumutati la Gloria Buzau, iar Lacatus trebuie sa se descurce cu ceea ce are. Si-ar fi dorit un atacant si un fundas stanga, insa patronul nu mai este dispus sa faca transferuri.

Odata cu plecarile lui Neaga si Arthuro, Lacatus nu mai poate conta decat pe Kapetanos (5 goluri), pe Bogdan Stancu (5 goluri) si pe Vali Badea, reintors din Grecia, dar trimis la echipa a doua, pentru ca si-a reziliat contractul fara a anunta conducerea Stelei. Badea era imprumutat la Pansseraikos. "Exista posibilitatea sa mai vina un atacant la Steaua pe ultima suta de metri. Oricum, avem solutii in atac. Kapetanos a dat randament cind a fost folosit, a mai venit Litu, ii mai avem pe Stancu si Pedriel", a spus Lacatus la GSP Tv.

Pentru flancul stang, antrenorul Stelei nu il are la dispozitie decat pe Petre Marin. Emeghara este accidentat, iar solutiile sunt temporare: fie reprofilarea lui Ogararu, fie a lui Ionut Rada, care si-ar dori sa plece din Ghencea.

Desi s-au vehiculat nume precum Hugo Viana, Lino sau Delvecchio, este putin probabil ca unul dintre ei sa ajunga la Steaua.