Marian Iancu, patronul Timisoarei, a anuntat, in cursul zilei de marti, ca intelegerea care-l lega pe cehul Dusan Uhrin Jr de formatia de pe Bega a fost anulata, dupa o intalnire care a durat aproximativ doua ore. In mod oficial, tehnicianul paraseste formatia pe care a dus-o pana pe locul trei in Liga 1.

"A fost o discutie interesanta, care a durat cam doua ore. Ne-am despartit amiabil, fara ca Uhrin sa aiba pretentii materiale. Nu a putut sa ne ofere garantii ca pana in vara nu va colabora sub nicio forma cu vreo echipa din Romania si asta m-a facut sa imi dau seama ca la momentul respectiv am luat cea mai buna hotarare, aceea de a renunta la el", a spus Marian Iancu pentru NewsIn.

Deoarece nu a semnat clauza de confidentialitate si neagresiune intelectuala, Uhrin Jr poate ocupa orice functie in cadrul unui club sportiv de pe teritoriul Romaniei.

"Noi am cerut sa fie mentionata clauza de confidentialitate si neagresiune intelectuala, pe teritoriul Romaniei, lucru cu care el nu a fost de acord. In aceste conditii, el acum poate ocupa orice functie in organigrama unui club din tara. Il vom plati pana la data de 31 decembrie, iar in prima zi lucrătoare a lui 2009 ii vom trimite toate actele", a conchis Iancu, citat de NewsIn.