Karim Benzema este unul dintre cei mai doriti atacanti din fotbalul european. Constient de acest lucru, fotbalistul celor de la Olimpique Lyon precizeaza ca este incantat de faptul ca echipe mari il doresc, insa singurul sau vis este acela de a evolua la Real Madrid, informeaza presa spaniola.

"Trebuie sa recunosc ca intotdeauna visul meu ascuns a fost acela de a evolua pentru Real Madrid. In acest moment, mi se pare ca sunt mai aproape ca niciodata sa il realizez. Imi place echipamentul alb, stadionul si atmosfera de pe Santiago Bernabeu. I-am promis mamei ca intr-o zi voi evolua la Real, iar acest lucru va deveni realitate", a declarat Benzema, citat de Setanta Sports.

In varsta de 21 de ani, Karim Benzema este vedeta francezilor de la Lyon si una dintre piesele de baza din nationala de fotbal a Frantei, pentru care a marcat de cinci ori in 19 aparitii.