Coman a semnat cu Brasovul. Lumea probabil se astepta la mai mult, ceva de genul CFR Cluj sau o echipa din strainatate, dar semnatura portarului s-a pus pe un act cu antetul echipei lui Razvan Lucescu. In orasul de sub Tampa, cum ii place lui Ilie Dobre sa spuna de cate ori transmite din zona, Coman se va intalni cu Bogdan Stelea, un portar de 41de ani, cam dat afara de la Urziceni pentru erori puse chiar pe seama varstei sale inaintate.

Astfel, toata lumea care se astepta la mai mult din partea lui Coman, se va astepta la putin din partea lui Stelea. Iar cel mai mare pericol pentru fostul portar al Rapidului este sa gandeasca de aceeasi maniera.

Acum multi ani, un portar extrem de talentat pleca de la Rapid la Ajax Amsterdam. Avea 22 de ani si calea deschisa pentru titularizare in poarta lancierilor de vreme ce Grim, ajuns la o varsta venerabila, se hotarase in ultima clipa sa mai continue un an.

La Amsterdam insa, mosul din poarta lui Ajax a reintinerit. A stiut ca tanarul a fost adus pe bani buni pentru a fi titular si ca doar evolutii extraordinare ii pot permite sa-i ia fata romanului. Si pana la urma, i-a luat-o. Talentul si tineretea au fost invinse de ambitie si putere de munca.

La Brasov, Stelea se afla oarecum in situatia lui Grim. Rivalul sau este mult mai tanar decat el, are suficienta experienta si e clar c-a fost adus de Razvan Lucescu pentru a fi titular. Astfel, Coman se poate astepta sa gaseasca in Stelea cel mai surprinzator si puternic rival la titularizare pe care l-a intalnit in cariera sa la o echipa de club, daca antrenorul ii va trata egal.

Daca nu crede, il poate suna oricand Lobont si sa-l intrebe cum a facut Fred Grim cel mai bun sezon din cariera sa chiar la venirea romanului.