Fiorentina e pregatita sa opreasca marsul lui Olympique Lyon in aceasta seara pe Artemio Franchi. Victoria din campionat si evolutia lui Mutu le-au dat aripi italienilor care vor sa reuseasca prima victorie din grupa contra francezilor.

"Mutu este fundamental pentru Fiorentina, dar este important ca toata echipa sa joace cum a facut-o sambata in campionat. Gilardino sau Montolivo pot fi si ei determinanti in meciul cu Lyon. Oricum, faptul ca Mutu este in forma este nemaipomenit pentru Fiorentina", a spus pentru Violanews.com fostul capitan al violetilor, Giancarlo Antognoni.

"Aceasta victorie cu Udinese este extrem de utila pentru noi", admite Cesare Prandelli inainte de meciul cu Lyon. "Si daca nu am fi castigat acest meci, noi suntem foarte increzatori ca putem reusi un rezultat bun contra francezilor, dar trebuie sa fim si mai buni decat in meciul cu Udinese. Stim ca este ultima sansa pentru noi".

Capitanul Fiorentinei, Dario Daneilli are incredere in colegii sai pentru ca "avem aceeasi pofta de victorie cum am avut-o cu Udinese. Nu vad de ce nu am putea reproduce evolutia extraordinara si cu Lyon. Daca reusim sa fim toti la un nivel maxim de concentrare la ora meciului, cu siguranta vom reusi sa invingem Lyon".