Desi arbitrii romani s-au facut remarcati in Europa mai mult ca actori principali in scandalurile de coruptie din Ligia 1 decat pentru performantele lor pe teren, UEFA a anuntat ca Alexandru Tudor a fost ales sa conduca un meci din Liga Campionilor. Oficialii forului european au fost impresionati de prestatia lui Tudor din meciul Iralnda - Cipru, din preliminariile CM 2010.

"Arbitrul roman Alexandru Tudor va conduce la centru o partida din etapa a 4-a a fazei grupelor din Liga Campionilor, iar acesta va fi anuntat cu doua zile inainte de disputarea sa", a declarat pentru Newsin presedintele CCA, Gheorghe Constantin, adaugand ca si Cristi Balaj a fost ales sa arbitreze un meci din grupele Cupei UEFA

Tudor va fi ajutat la cele doua linii de Aurel Onita si Cristian Nica.

Alexandru Tudor a fost avansat anul acesta in Premier Class (una dintre cele 5 grupe valorice de la UEFA si a doua ca valoare, dupa Elite Class), categorie care ii da dreptul arbitrului roman sa conduca meciuri din grupele Ligii Campionilor, fazele avansate ale Cupei UEFA, dar si meciuri de la turnee finale.

In 2007, Alexandru Tudor a fost suspendat de la delegari pe termen nelimitat dupa ce a acordat un penalty imaginar Stelei in partida cu Unirea Urziceni si pentru ca in derby-ul Steaua-CFR Cluj nu le-a acordat clujenilor doua lovituri de pedeapsa.