Domenech si ai sai au fost primiti acasa intr-un cor de huiduieli. Comentatorii de la TF1 remarcau numarul mare de suporteri ai oaspetilor din tribune. Jucatorii francezi nici macar nu au iesit sa inspecteze gazonul din cauza nervilor pe care i-au avut fanii. Egalul de la Constanta a fost primit prost in Franta.

Mai mult, startul meciului cu Tunisia i-a scos din sarite pe spectatorii francezi. Boumsong patina in aparare, parca era unul dintre fundasii din Liga 1 de pe la Gloria Buzau, adusi asa, ca sa fie completat lotul. Issam Jemaa s-a distrat cu fundasul Frantei, l-a intors pe toate partile asa cum se face cu o clatita si a inscris printre picioarele lui Mandanda, care parca l-a invitat pe tunisian sa ii marcheze un gol.

Cu orgoliul ranit, Franta a inceput sa revina. Gourcuff a fost cel mai bun de la gazde. I-a pasat decisiv lui Henry la golul egalizator, unul de toata frumusetea, reusit cu un sut superb sub bara, de la marginea careului. Repriza a doua a apartinut Frantei, care a dominat categoric, minus cateva imprecizii hilare ale lui Boumsong. Henry a adus Franta in avantaj la capatul unei faze la care au mai participat Gourcuff si Benzema, iar ultimul a marcat pentru 3-1, un rezultat care ii mai linisteste cat de cat pe fani si ar putea sa il mentina in functie pe Domenech. Inca nu stim daca este o veste buna, sau nu.

Franta - Tunisia 3-1

Henry ('40, '48), Benzema ('56) / Issam Jemaa '29

Franta:

Mandanda; Fanni, Clichy, Abidal, Boumsong; Toulalan, A. Diarra; Ribéry (Ben Arfa, 46’), Gourcuff (Briand, 80’), Benzema (Sinama-Pongolle, 68’); Henry (Malouda, 83’)

Tunisia:

Mathlouthi; Boussaidi, Mikari, Haggui, Ghezal; Yahia (Boujelbene, 64’), Ragued (Darragi, 74’), Belaid (Essifi, 68’), Felhi (Nafkha, 83’); Jemaa (Ben Saada, 78’), Ben Khalfallah (Mosrati, 90')

Mandanda si Boumsong gafeaza ca niste incepatori

Henry marcheaza un gol superb

Henry aduce Franta in avantaj