Presa din Anglia a facut din nou paralele intre asa-zisul mister ce invaluie tinutul Transilvaniei si meciul de miercuri seara. Pana de inspiratie? Atat The Sun cat si The Guardian au inceput cronica meciului dezbatand accidentarea suferita la glezna de Drogba, care a fost nevoit sa paraseasca pe targa terenul de joc. "Noaptea groazei in Transilvania" sau "Vizita inconfortabila acasa la Dracula" au fost cateva dintre remarcile facute de englezi. In schimb, italienii de la Gazzetta dello Sport au laudat echipa lui Trombetta, considerand ca CFR a castigat un punct meritat. Trica a fost votat cel mai bun jucator al intalnirii pe site-ul uefa.com.

Gazzetta dello Sport: Inca o surpriza a echipei lui Trombetta: 0-0 cu milionarii de la Chelsea. Dupa victoria incredibila obtinuta pe Olimpico, Cluj confirma ca este o echipa adevarata si tine pasul si cu vicecampionii Europei. CFR nu merita sa piarda acest meci.

The Guardian: Au trecut cateva sute de ani de cand cei care treceau prin Transilvania o faceau pe riscul de a muri in chinuri si incet in mainile lui Vlad Tepes. Nici Chelsea nu a scapat teafara seara trecuta. Vizita inconfortabila acasa la Dracula a fost marcata de accidentarea lui Didier Drogba. Secata de imaginatie si incisivitate, jucatorii lui Chelsea ne-au reamintit ca sunt muritori.

The Sun: Chelsea l-a pierdut pe Drogba care s-a accidentat serios la glezna intr-o noapte a groazei in Transilvania. CFR a trebuit sa se multumeasca doar cu un punct meritat in fata lui Chelsea, cele doua echipe conducand prima grupa cu 4 puncte.

Uefa.com: CFR tine in loc Chelsea pentru a-si impune punctul de vedere. Victoria de la Roma nu a fost o surpriza, iar echipa din Transilvania a tinut in sah pe Chelsea intr-o remiza fara goluri. Nimeni nu a data sanse prea mari campionilor Romaniei.