Fotbalistii de top din Europa scriu retete culinare pentru copii. Cannavaro, Klose, Gerrard, Henry si alti noua jucatori si-au scris retetele preferate intr-o carte de bucate. Initiativa apartine Comisiei Europene care, alaturi de UEFA si Federatia Internationala a Inimii, a lansat cartea de bucate pentru copii, "Mananca pentru goluri!".

Cartea ofera retete pentru o dieta sanatoasa si echilibrata, necesara oricarui jucator de fotbal. Modul de preparare a 13 feluri de mancare este detaliat, pentru a fi pe intelesul copiilor. Autorii retetelor sunt: Abbas Suan, Barry Ferguson, Birgit Prinz, Carles Puyol, Cathrine Paaske Sørensen, Fabio Cannavaro, Heurelho Gomes, Kelly Smith, Lukas Podolski, Miroslav Klose, Ruud van Nistelrooy, Steven Gerrard si Thierry Henry.

Scopul acestei carti este de a atrage atentia asupra obezitatii, una din problemele majore ale secolului al XXI-lea. Cartea a fost editata in engleza, franceza si germana si poate fi achizitionata online pe www.falkemedia-shop.de, pentru suma de 12,90 euro.