Florin Prunea, directorul de Relatii Internationale din cadrul FRF, nu crede ca Dinamo va fi exclusa din competitiile europene din cauza comportamentului fanilor la meciul de Cupa UEFA de la Nijmegen. Chiar daca suporterii celor doua echipe au aruncat unii in altii cu scaune si au vrut sa se bata, conducerea "cainilor" nu trebuie sa se teama de o excludere, cel mai probabil, Dinamo urmand a primi o amenda drastica.

"Jocul de aseara a fost pregatit destul de slab de observatorul partidei. Acele torte nu aveau cum sa fie introduse in stadion daca se facea un control corporal mai amanuntit. Au lasat ca suporterii celor doua echipe sa stea unii langa altii. Nu a existat acea zona-tampon care trebuie sa fie intre galerii. Oricum asta nu scuza cu nimic comportamentul fanilor. Cei de la UEFA vor lua masuri drastice, dar totusi nu cred ca se va ajunge la pierderea meciului, pentru ca astfel de sanctiune se dicteaza in cazuri extreme, atunci cand exista raniti si pagube majore", a spus Prunea la GSPTV.