In 1991, Poli Timisoara a eliminat Altetico Madrid din Cupa UEFA, iar in 1997 se prabusea in Divizia B, intrand in cea mai neagra perioada din istoria fotbalului romanesc. Istoria palmaresului clubului viola isi are punctul de plecare in anul 1993, cand clubul a trecut la profesionism. Nici conducerea Universitatii Politehnica si nici Primaria nu s-au implicat in soarta echipei iar palmaresul a fost pur si simplu insusit de un grup de oameni care s-au autointitulat membri fondatori.

Perioada 1997 - 2002 a insemnat colapsul lui Poli. Echipa a intrat pe mana italianului Zambon care s-a certat cu primarul Ciuhandu si a mutat echipa la Bucuresti. Membrii fondatori i-au cedat italianului gratis, prin act notarial, toate drepturile de reprezentare lui Zambon.

In 2002, AEK Bucuresti, fosta echipa Fulgerul Bragadiru, a promovat in prima divizie. Anton Dobos a decis sa mute echipa la Timisoara si, impreuna cu membrii fondatori ai lui Poli Timisoara, au preluat numele si culorile vechiului club si s-au redenumit Poli Aek Timisoara. Numai ca membrii fondatori cedasera aceste drepturi lui Claudio Zambon!

Atat Anton Dobos cat si Marian Iancu sustin ca au incercat sa cumpere palmaresul de la Zambon, insa au considerat ca pretul cerut, 500.000 de euro este unul prohibitiv.

Litigiul dintre cele doua parti a fost judecat mai intai in Romania. La Curtea de Arbitraj s-a dat dreptate clubului condus de Marian Iancu, pentru ca acesta a prezentat o Hotarare Judecatoreasca emisa in 2002 de Tribunalul Timis, prin care se confirma ca Asociatia Fotbal Club Poliotehnica Timisoara e adevarata detinatoare a palmaresului insa Tribunalul de la Laussane, in februarie 2007, a trecut peste decizia CAF si a dat dreptate lui Claudio Zambon.

Am acte care dovedesc ca eu sint detinatorul numelui si palmaresului. Membrii fondatori au declarat in fata notarului ca renunta la orice pretentii fata de Poli Timisoara, societatea non-profit de atunci. E declaratia lor, facuta la notar si depusa la Camera de Comert, la Federatie si la Ministerul Sportului.

Claudio Zambon, 30 martie 2004