Nou promovata Bologna este protagonista primei etape din noul sezon de Serie A dupa ce a reusit sa invinga pe San Siro, scor 2-1, un Milan care a avut in componenta pe Ronaldinho, Pato, Sevcenko, Zambrotta, Flamini si Pirlo. Reusitele lui Di Vaio si Valiani au stricat planurile unui Silvio Berlusoni venit pe stadion sa vada un debut magnific al noului Milan.

Cu toate ca a pierdut, Diavolul Milanez poate fi multumit de faptul ca Dintosul s-a integrat la fosta campioana a Europei, brazilianul reusind cateva faze superbe care au incantat asistenta. Bufonul zilei a fost Pippo Inzaghi, cel care a ratat cu nonsalanta-i cunoscuta din toate pozitiile.

Iata rezultatele inregistrate duminica in Serie A:

AC Milan - Bologna 1-2 (Ambrosini '41 - Di Vaio '18, Valiani '79)

AS Roma - Napoli 1-1 (Aquilani '29 - Hamsik '55)

Atalanta - Siena 1-0 ( Padoin '15) (Paul Codrea a evoluat la Siena pana in minutul 78, atunci cand a fost inlocuit cu Frick)

Cagliari - Lazio 1-4 (Larrivey '31 - Zarate pen '62, '71, Foggia '75, Pandev '84) (Stefan Radu a fost rezerva la Lazio)

Catania - Genoa 1-0 (Mascara ' 61) (Dica a evoluat pana in minutul 60 la Catania, el fiind inlocuit de Tedesco)

Chievo - Reggina 2-1 (Marcolini pen '76, Italiano '88 - Corradi pen '72)

Torino - Lecce 3-0 (Rosina pen '29, Zanetti '33, Bianchi ' 74)

Sambata s-au disputat partidele Udinese - Palermo 3-1 (Di Natale '9, '34, Inler '70 - Bresciano '69) si Sampdoria - Inter 1-1 (Delvecchio '67 - Ibrahimovic '33).