Presa straina a relatat pe larg despre cel mai recent scandal din fotbalul romanesc. Publicatia germana Die Welt scrie un amplu material despre recent incheiata editie de Liga 1, pe care o considera o cooperativa unde victoriile sunt cumparate si unde personaj principal este un fost cioban in tinerete, Gigi Becali. Alte articole pe aceasta tema se regasesc si la Reuters, Eurosport, France Football si Marca, ba chiar si in presa canadiana si in cea din Angola.

Die Welt: Liga 1 - Cooperativa unde meciurile sunt cumparate

Revista germana Die Welt scrie un amplu material despre recent incheiata editie de Liga 1, pe care o considera o cooperativa unde victoriile sunt cumparate si unde personaj principal este un fost cioban in tinerete, Gigi Becali.

In sprijinul acestor afirmatii, jurnalistii germani amintesc o serie de episoade petrecute in acest retur de Liga 1.

Mai intai, Steaua castiga cu 3-0 la masa verde un meci in care era condusa cu 1-0 (cel cu Rapid, din Giulesti) si in care bricheta cu care a fost lovit arbitrul Alexandru Deaconu nu a fost gasita niciodata.

Apoi, urmeaza episodul mituirii unei echipe intregi (Dinamo, marea rivala), care pentru 1.5 milioane de euro invinge pe Steaua si trimite titlul la Cluj, lui CFR.

Pe langa aceasta, ceferistii lui Ioan Andone intalnesc in penultima etapa pe Gloria Bistrita, formatie care trimite in teren a doua echipa, iar victoria ardelenilor este una facila.

Nu in ultimul rand, nemtii scriu despre faptul ca cel care l-ar fi invatat pe Becali cum sa castige fraudulos titlul in Liga 1 ar fi chiar Victor Piturca, cel care va conduce nationala Romaniei la Europeanul gazduit de Austria si Elvetia.

Nu este uitat nici parintele spiritual al blaturilor din Romania, Jean Padureanu, despre care Die Welt scrie ca este fondatorul unui sistem in care se practica cedarea reciproca de puncte, celebra cooperativa.

Alte relatari in presa straina

Corespondentii agentiei de presa Reuters au relatat atat despre declaratiile reprezentantilor DNA privind inceperea unei investigatii cu privire la coruptia din campionatul de fotbal din Romania at si relatarile presei despre modul in care a pornit acest caz.

Si editia in franceza a site-ului Eurosport a dat atentie subiectului, sub titlul "Coruptie in Romania". Jurnalistii vorbesc despre cele cinci persoane retinute intr-un restaurant clujean miercuri seara, dar si despre faptul ca Anton Dobos, presedintele clubului U Cluj, care ar fi acceptat sa primeasca banii din partea lui Gigi Becali.

France Football vorbeste despre atmosfera glaciala de la clubul Steaua dupa ce patronul sau Gigi Becali a incercat sa cumpere jucatorii de la Universitatea Cluj. Ziaristii mentionoeaza si contextul in care s-a desfasurat presupusul act de coruptie: o valiz aplina de bancnote, cinci persoane intr-un restaurant si titlul de campioana a Romaniei.

Si spaniolii de la cotidianul sportiv Marca au relatat pe larg ancheta cu privire la posibila plata oferita de clubul Steaua Bucuresti unei terte parti. Este mentionata si retinerea la ceas de seara a unor oficiali ai clubului Steaua si a unui jucator de la Universitatea Cluj.

Scandalul dion fotbalul romanesc a depasit granitele Europei, ajungand pana in presa din Canada si Angola. Calgary Herald vorbeste despre banii pe care se presupune ca Steaua i-a oferit clujenilor pentru a nu pierde meciul jucat cu contracandidata la titlu, citand si o declaratie facuta de Gigi Becali cu cateva zile mai devreme: "Daca nu pierdeti meciul, banii sunt ai vostri. Daca din contra, nu reusiti sa va opuneti CFR-ului, banii se intorc la mine". Jurnalistii de la Angola Press, in schimb, si-au concentrat articolul pe faptul ca cei retinuti seara la restaurant au fost eliberati. Ei citeaza si reprezentantii DNA care au confirmat faptul ca organizeaza o ancheta la Cluj, dar nu au dat alte amanunte.