Chelsea si Liverpool se lupta in aceasta seara pentru a ajunge sa infrunte pe Manchester in finala Champions League (care va avea loc la Moscova), prima din istoria competitiei care se va disputa intre doua echipe din Premier League.

Gazdele forteaza o calificare istorica in ultimul act al celei mai importante competitii intercluburi, in timp ce Liverpool este una dintre specialistele Ligii, cinci trofee gasind de-a lungul timpului drumul catre Anfield Road.

Pentru elevii lui Avram Grant este de ajuns si un 0-0, insa ar fi un joc mult prea periculos sa incerci sa evoluezi impotriva lui Liverpool defensiv, cormoranii fiind recunoscuti ca o echipa care marcheaza destul de mult.

"Cu toate ca rezultatul din tur nu ne permite sa fim in pole-position, eu cred cu tarie ca ne vom califica in ultimul act al Champions League", a declarat optimist Rafa Benitez, tehnicianul celor de la Liverpool.

Echipe probabile:

Chelsea Londra: Cech, Ferreira, Carvalho, Terry, Cole, Ballack, Makelele, Lampard, J. Cole, Drogba, Malouda. Asezare tactica 4-3-3. Antrenor Avram Grant.

Liverpool: Reina, F. Aurelio, Carragher, Skrtel, Arbeola, X. Alonso, Mascherano, Babel, Gerrard, Kuyt, Torres. Asezare tactica 4-2-3-1. Antrenor Rafael Benitez.