Fundasul roman Cosmin Contra nu isi ascunde dezamagirea pentru cea de-a treia finala pierduta in cariera (finala Cupei UEFA cu Alaves si doua finale ale Cupei Spaniei cu Getafe), declarand ca dupa asemenea esecuri jucatorii ar trebui sprijiniti moral.

"Este a treia finala pe care o pierd si stiu cum se simt jucatorii, de aceea trebuie incurajati. Getafe este o echipa tanara si cu siguranta va ajunge intr-o alta finala", a spus Contra dupa Valencia - Getafe 3-1.

In acelasi timp, Gurita recunoaste suprematia liliecilor, despre care spune ca au fost mai buni si au meritat victoria.

"O finala este o partida unica si ei au inceput mai bine. In a doua parte am avut ceva ocazii, dar nu am putut reveni si ei au meritat victoria. Este pacat pentru toata munca din acest an, dar nu am putut incheia sezonul asa cum merita aceasta echipa", a conchis fundasul echipei nationale a Romaniei.