Rednic, omul care antrena pe Rapid si negocia cu Dinamo

de A. Nistorescu, V. Epurescu     HotNews.ro
Marţi, 1 aprilie 2008, 19:35 Sport | Fotbal

Rednic, aceeasi solutie pentru Borcea
Foto: Rompres
Mircea Rednic spune (pentru fcdinamo.ro):  "Dinamo nu se refuza niciodata. Vorbim de o munca pe care am inceput-o si nu am terminat-o". Mai exact, un campionat slab (ca performanta sportiva) si straniu (ca atmosfera), in care jucatorii au evoluat tot timpul pe invers, special pentru a scapa de antrenorul caruia stelistul Becali i-a multumit public pentru ajutorul dat anul trecut.

Victima a unei relatii reci cu vestiarul (sentiment provocat de misterele acelui meci cu CFR Cluj), Rednic are de surmontat si in acest mandat aceeasi situatie: fotbalistii lui Dinamo nu si-au schimbat foarte mult atitudinea fata de antrenor. Nu e mai putin adevarat ca pana in vara, cand Rednic va prelua efectiv echipa, conducerea din Stefan cel Mare se va desparti de cativa jucatori, printre care se vor afla si lideri de opinie in vestiar.

Unul dintre actionari a dezvaluit ieri ca negocierile cu Rednic au inceput cind acesta inca pregatea Rapidul. Iar anuntul oficial al revenirii in Groapa ar fi fost publicat mai devreme, daca Rapid-Steaua nu ar fi degenerat. Conform oficialului dinamovist, Rednic a avut intentia de a semna inca dupa meciul cu Steaua, insa evenimentele speciale din Giulesti au amanat momentul.

De altfel, dupa ce si-a dat demisia din Giulesti, Mircea Rednic a declarat: "Miercuri s-ar putea sa antrenez!" Ironie a vietii, miercuri, 2 aprilie, ar putea fi chiar ziua prezentarii lui Rednic in Stefan cel Mare.

Noul contract dintre Dinamo si Mircea Rednic nu a intrunit chiar unanimitatea consiliului de administratie: unul dintre cei nemultumiti este Gigi Netoiu care tocmai isi pregatea revenirea in forta in loja lui Dinamo. Insa toata lumea a acceptat varianta Rednic, de dragul amintirii acelui sezon 2006-2007 in care "haita" a terminat campionatul pe la jumatatea derularii lui.




















1000 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    curvele primele... (Marţi, 1 aprilie 2008, 20:34)

    mircea [anonim]

    nu ne-a ajuns ca-i suportam de atatia ani pe un dinu (paturica)- mare "procuror" si filfizon de wisky, pe lingaul de borcea- cel cu liceul la seral prin Branesti, caratorul de "diplomate" si plimbatorul de zgarda-nero!!!, pe fostul si viitorul melitian netoiu- care vinde si cumpara meciuri en-gros, la fel ca alcoolul fara taxe, la cine are interesul!, pe cohn- evreul care a scapat de doua penale pana acum ca e mare actionar la Dinamo, pe badea- ginerele lui dinca si totusi cel mai simtit dintre actionari....din cauza tuturor acestora dinamo nu are strategie, stadion, antrenor, scoala de juniori si tot ce avea sau ar fi avut pe vremea lui Lucescu!
    Acum il avem si pe rednic- un dinamovist adevarat, fie ca vinde la rapid, la steaua sau la vaslui...numa' banii sa-i iasa!!!
    Halal echipa fanion- mai bine o cumparam noi pe actiuni, caci numai numele si palmaresul a ramas de ea! Uitati-va e in fosbal: clanul becali, mitica cu centrimetru in gura si rol de mafalda, marele alb iancu- de giulesti, pardon, de timisoara, copos si taher- cei mai tari filantropi din fotbal, cu savarine si locuri gratis pe stadioanele cfr-ului, si ultimul, sau primul, nasul-sandu- omul care a prins generatia de aur de bratara de la ceas- de i-au ramas si lui ceva hoteluri, de ochii lumii!
  • -1 (1 vot)    
    curat hotie fotbalul ista (Miercuri, 2 aprilie 2008, 7:23)

    stefan [anonim]

    teoretic noi dam un ban ei dau sport de calitate, sa admiram un efort, o maiestrie .... cand colo " admiram" pe bani multi numai oameni mici, josnici care nu stiu nici macar sa piarda onorabil, dar sa mai faca performantza, au aere de "persoane publice", vip-uri, si alte tinichele, bagaboantele din preajma, hoti, etc sau poate suntem noi niste retrograzi care nu inteleg "afaceile".
    cand vine plushenko p'aci? parca ala mai seamana a sport ......
  • -1 (1 vot)    
    Antrenor Dinamo (Miercuri, 2 aprilie 2008, 7:42)

    Eduard [anonim]

    Sa vina Andone la Dinamo ptr totdeauna.Un antrenor adevarat care a adus success echipei Dinamo.Ce tot atata magarie,vine unul,pleaca altul,ca la gara fratilor.Pacat de Clubul acesta si de noi suporterii! Luati exemplu de la clucuri europene ca si ManU,Arsenal,Liverpool.Ei isi mentin antrenorii ani si ani la conducerea clubului.Cum vrem noi sa avem success cand schimbam antrenorii lunar?:( Rushine!!
    Eduard
  • -1 (1 vot)    
    Actionari blestemati (Miercuri, 2 aprilie 2008, 7:55)

    Aurel dinamovistul [anonim]

    Actionarii echipei Dinamo nu au capacitatea de a vedea echipa in viitor; nu au o filozofie a devenirii, un proiect; acestia sunt, cu exceptia d-lui Badea, niste mediocri preocupati doar sa-si perpetueze puterea si avantajele; nici n-au calitatile intelectuale necesare, ca persoane private nu s-au remarcat cu nimic de valoare; sunt niste nimeni. Blestemati sa fie pentru starea in care au adus aceasta echipa, candva recunoscuta pentru valoarea sa la nivel european.
  • +1 (1 vot)    
    Dinamo (Miercuri, 2 aprilie 2008, 9:16)

    Regateanu' [anonim]

    O echipa iubita de unii dar si urata de altii. Isi merita soarta. Probabil ca au ajuns-o blestemele. Ar trebui facuta o curatenie mai intai morala si sa ramana cei care inteleg competitia ca fiind scopul activitatii nu o sursa de bani. Odata cu performanta vin si banii, dar cred ca cei care se considera actionari (nu numai la Dinamo) nu au rabdarea sa construiasca si vor bani maine din ce au investit azi.
  • 0 (0 voturi)    
    cc (Miercuri, 2 aprilie 2008, 12:22)

    jhony b [anonim]

    Daca joaca tot cu ratatul de Bratu in atac o sa-;i bage unghiile in gat la fiecare meci. domnule Rednic nu vezi ca jucatorii dinamovisti au cate o coada de furca intre picioare cad fug.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă