David Miculescu (21 de ani), atacant la UTA Arad, va deveni jucătorul celor de la FCSB după ce patronul echipei bucureștene va plăti clauza de reziliere în valoare de 1.7 milioane de euro.

Jucatorii celor de la FCSBFoto: Alex Nicodim/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Florin Tănase, atacantul celor de la FCSB, este aproape de un transfer în China sau în zona Golfului, iar Gigi Becali a decis să aducă un alt fotbalist pentru a-i lua locul lui Tănase.

David Miculescu, atacantul lui UTA Arad, aproape de a fi transferat de FCSB

După calificarea în turul 3 al Conference League, patronul celor de la FCSB a decis să plătească clauza de reziliere în valoare de 1.7 milioane de euro pentru a-l aduce pe David Miculescu.

Inițial, vicecampioana României voia să dea doar 500.000 de euro pentru David Miculescu.

Miculescu va deveni astfel unul dintre cei mai scumpi jucători din istoria FCSB. Bucureștenii au plătit 2 milioane de euro sau mai mult pe doar 4 jucători, de-a lungul timpului: Florinel Coman, Dragoș Nedelcu, Denis Alibec și Bogdan Stancu.