Liga Campionilor

Interul lui Chivu, eliminat (VIDEO). Roberto Mancini va pleca la finalul sezonului

de Sorin Niculescu     HotNews.ro
Miercuri, 12 martie 2008, 1:28 Sport | Fotbal

Inter Milano a parasit din nou foarte rapid Liga Campionilor, echipa italiana fiind eliminata in optimile de finala de FC Liverpool, care devine a patra formatie engleza calificata in sferturile de finala (un nou record al competitiei).

Cu Cristi Chivu integralist, campioana din peninsula a pierdut si mansa secunda, scor 0-1, dupa ce fusese invinsa in Anglia cu 2-0 in tur, unicul gol al intalnirii de pe stadionul Giuseppe Meazza din Milano fiind marcat de Fernando Torres, in minutul 63.

Ca si in tur, Inter a incheiat meciul cu un jucator mai putin, dupa ce Nicolas Burdisso a fost eliminat in minutul 50 pentru cumul de cartonase galbene. In prima mansa, Materazzi isi lasase echipa in 10, tot pentru doua galbene.

Dupa meci, antrenorul lui Inter, Roberto Mancini a anuntat ca la finalul sezonului va demisiona. Mancini antreneaza pe Inter din 2004 si in cei trei ani si jumatate petrecuti la Milano a castigat doua titluri de campion al Italiei, doua cupe si doua supercupe in peninsula, dar in Champions League nu a reusit sa depaseasca faza sferturilor de finala.

In sferturile de finala ale actualei editii, alaturi de Liverpool, s-au calificat din Anglia Manchester United, Chelsea si Arsenal. Italia va fi reprezentata de AS Roma, Spania de FC Barcelona, Germania de Schalke 04, iar surpriza competitiei o constituie Fenerbahce, echipa turca ajungand in premiera intre primele opt echipe ale continentului.

Tragerea la sorti a tabloului competitiei in faza sa superioara este programata vineri, la Nyon, in Elvetia.




















1520 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi