CFR Cluj si-a refacut moralul dupa esecul cu Steaua, trecand fara probleme de Gloria Buzau, echipa botezata "Steluta" de conducerea ardelenilor dupa ce Gigi Becali, patronul Stelei, a anuntat ca este si finantator la buzoieni.

Ioan Andone i-a pedepsit pe Hirschfeld si Dorsin dupa prestatiile modeste din derbiul cu Steaua, lasandu-i tot meciul pe banca. Inca din start CFR a pus presiune pe adversari, Trica si Panin trecand pe langa deschiderea scorului. Acelasi Eugen Trica a deschis scorul in minutul 25 cu o executie superba: sut de la 15 metri in diagonala, in vinclul portii lui Minca.

Dupa ce Alexandru Tudor a refuzat doua penaltiuri clujenilor in disputa cu Steaua, de aceasta data centralul Laurentiu Dansa a favorizat liderul care a primit usor o lovitura de la 11 metri in minutul 33, la caderea teatrala in careu a lui Culio. Capitanul Cadu a ratat insa penaltiul, Minca reusind sa respinga.

Imediat dupa reluare, in minutul 49, Dubarbier a reusit un gol senzational, dupa o faza personala in care a driblat doi adversari, a patruns in careu si a sutat din unghi, la coltul lung.

Dupa golul secund, jocul s-a linistit, singurul moment notabil fiind bara buzoiana din minutul 66, dupa o faza incalcita in careul clujean la care Panin a fost aproape de autogol.

Cu acest succes, CFR se distanteaza la opt puncte de a doua clasata, Rapid, cel putin pana duminica seara cand giulestenii vor primi vizita Politehnicii Timisoara.