Universitatea Craiova castiga la limita, scor 1-0, partida cu rivalii olteni de la Pandurii Targu-Jiu, la capatul unei partide de o slaba factura tehnico-tactica. "Juvetii" razbuna astfel infrangerea din tur, scor 0-2, si se indeparteaza, cel putin pentru moment, de ultimul loc retrogradabil ocupat de Dacia Mioveni.

Dupa opt ani de pauza, stadionul Extensiv din Parcul Romanescu a gazduit un meci din prima liga de fotbal a tarii, confruntarea dintre Universitatea si Pandurii semanand, din pacate, mai mult cu o partida care trebuia sa se desfasoare la matineu.

Meciul incepe modest si continua la fel, singurele faze demne de mentionat fiind intrarile mai aprige la minge si cartonasele galbene. Repriza se termina apoteotic: Vasilache intercepteaza mingea de la un Bornescu visator, dar, cu poarta goala in fata, trage peste!

Cea de-a doua repriza nu schimba prea mult coordonatele partidei, jocul fiind unul incalcit si influentat de rafalele puternice de vant. In minutul 62 Costea reia peste poarta centrarea lui Wobay, iar tabela pare ca nu vrea sa se schimbe in niciun fel.

Varful de atac al Stiintei avea insa sa se razbune in minutul 75, atunci cand, profitand de o neatentie in lant a fundasilor din Targu-Jiu, Florin Costea reia in poarta lui Pedro Mingote si aduce Craiovei trei puncte de aur in clasament.