Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri seara, la Antena 3, ca l-a numit pe Gica Popescu consilierul sau pe teme de sport si ca-i va incredinta coordonarea intregului proiect prin care Romania trebuie sa pregateasca infrastructura necesara ca tara coorganizatoare a Campionatului European de Fotbal din 2020. "Aveam nevoie de cineva care sa cunoasca fenomenul fotbalistic si care sa aiba cursuri de management sportiv. I-am incredintat totul lui Gica Popescu", a declarat Tudose.

Gica PopescuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Despre organizarea CE de Fotbal

  • Va fac o supriza domnul Gadea de ziua dumneavoastra si va dezvalui ca am luat in echipa pe cineva care va e prieten.
  • Nu cred ca noi nu putem fi in stare s afacem niste stadioane. Avem mandria noastra de romani
  • Am ales pe cineva care a facut fotbal si care are cursuri de managemnt sportiv: e vorba de Gica Popescu
  • Gica Popescu mi-e de azi consilier pe probleme de fotbal si ne va ajuta ca sa organizam bine Campionatul Europeana de Fotbal
  • El va coordona intreg proiectul

UEFA Euro 2020 va fi a 16-a editie a Campionatului European de fotbal. Intrucat atunci se aniverseaza 60 de ani de la infiintarea turneului, competitia se va desfasura in 13 orase ale Europei.

UEFA a reevaluat conditiile pentru tarile gazda la data de 11 decembrie 2008. Pentru a organiza Euro 2020 vor fi necesare noua stadioane principale si alte trei de rezerva.

Conditiile minimale pentru marimea stadioanelor sunt:

  • 2 stadioane cu o capacitate de minim 50.000 de locuri;
  • 3 stadioane cu o capacitate de minim 40.000 de locuri;
  • 4 stadioane cu o capacitate de minim 30.000 de locuri.

Stadioanele trebuie sa fie terminate pana pe 30 iunie 2018. Deasemenea tarile gazda mai au de indeplinit alte 19 reglementari si de raspuns la 200 de intrebari in documentatia depusa la UEFA.