Arsenal a incheiat la egalitate derby-ul cu Chelsea, scor 2-2, in etapa cun numarul 22 din Premier League. Formatia pregatita de Arsene Wenger a salvat un punct in prelungirile partidei de pe "Emirates Stadium", gratie reusitei lui Hector Bellerin (90+2').

HotNews.roFoto: Hotnews

Prima repriza a fost una fara goluri, cele doua echipe impartindu-si ocaziile importante. In minutul 14, Alvaro Morata a profitat de o eroare in apararea gazdelor si a ramas singur cu portarul Cech, insa a sutat slab la coltul lung. Arsenal a dat replica doua minute mai tarziu, cand sutul lui Alexis Sanchez a lovit ambele bare ale portii lui Courtois.

Toate golurile partidei au fost inscrise in ultimele 30 de minute. "Tunarii" au deschis scorul in minutul 63, prin Jack Wilshere. Arsenal a fost in avantaj doar patru minute. Bellerin l-a faultat in careu pe Hazard, iar belgianul a restabilit egalitatea de la punctul cu var, in minutul 67.

Cu sase minute inainte de final, echipa lui Antonio Conte a trecut la conducere dupa reusita lui Marcos Alonso. Gazdele au reusit sa salveze un punct in prelungiri (90+2'), prin Hector Bellerin.

Chelsea putea sa dea lovitura pe final de meci, cand a ratat de doua ori la aceeasi faza. Morata a scapat singur spre poarta, insa l-a luat la tinta pe Cech, iar apoi Zappacosta a sutat in transversala.

Rezumatul partidei Arsenal vs Chelsea.

Clasament:

1. Manchester City 62 puncte

2. Manchester United 47

3. Chelsea 46

4. Liverpool 44

5. Tottenham 40 (- un joc)

6. Arsenal 39