Noua vedeta a Columbiei, atacantul Dayro Mauricio Moreno, va veni in Romania pentru a semna contractul cu Steaua, dupa ce ros-albastrii au ajuns la un acord cu echipa jucatorului, Once Caldas. Conform site-ului oficial al gruparii columbiene, Steaua va detine 80% din drepturile federative ale jucatorului. Fotbalistul va parafa intelegerea cu Steaua dupa efectuarea vizitei medicale. El a fost recomandat Stelei de conationalul sau, portarul Robinson Zapata.

Moreno a castigat in 2004 Copa Libertadores, dupa ce Once Caldas a invins in finala competitiei sud-americane pe Boca Juniors. In 2006 a fost aproape sa ajunga in Europa, primind o oferta din Croatia, dar clubul sau a refuzat discutiile pentru ca si Boca Juniors s-a aratat interesata de atacantul nationalei U20 a Columbiei.

Dayro Moreno este al treilea atacant care ajunge in Ghencea in aceasta iarna, dupa Habib Habibou si Jose Moreno, ambii imprumutati pana in vara, cu drept de cumparare, daca vor da rezultate.