Fostul mare atacant mexican Salvador Reyes revine pe terenul de fotbal la 71 de ani, si dupa 36 de ani de cand s-a retras din activitate, echipa la care si-a cunoscut consacrarea, Deportivo Guadalajara dandu-i aceasta ocazie in onoarea celor 122 de goluri marcate in culorile formatiei nord-americane. Cu acest prilej, Reyes va deveni cel mai varstnic jucator care evolueaza in prima liga mexicana.

Reyes va juca doar cateva minute in partida dintre Guadalajara si Pumas, in prima etapa a campionatului Clausura din Mexic, dupa care va fi inlocuit de Omar Bravo, cel care il urmeaza in ierarhia golgheterilor echipei mexicane. Bravo a marcat pana acum 109 goluri in 280 de meciuri.

Fosta vedeta, care acum lucreaza la echipa californiana Chivas USA, este cel mai titrat jucator din istoria clubului din Guadalajara, cu sapte titluri obtinute in 10 ani. El a evoluat de 49 de ori in nationala Mexicului, intre 1956-1966, marcand 14 goluri, si a participat la trei turnee ale Campionatului Mondial.