Site-ul oficial al Federatiei Romane de Fotbal a anuntat, duminica, o "intelegere de principiu cu Cosmin Contra", fostul international roman urmand sa fie noul selectioner al primei reprezentative de fotbal a Romaniei. Christoph Daum, fostul selectioner, a fost indepartat dupa ce tricolorii au ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2018 (gazduit de Rusia).

Cosmin Contra, noul selectioner al RomanieiFoto: frf/ sportpictures.eu

Ce spune site-ul oficial al FRF:

"Federatia Romana de Fotbal a ajuns la o intelegere de principiu cu domnul Cosmin Contra in privinta preluarii postului de selectioner al Nationalei Romaniei.

In data de 14 septembrie 2017, presedintele Razvan Burleanu a fost mandatat prin decizia Comitetului de Urgenta al FRF sa negocieze cu anumiti antrenori ocuparea functiei de selectioner al echipei nationale. Comisia Tehnica a recomandat mai multe nume de candidati, iar presedintele FRF si-a insusit aceste propuneri.

Numirea in functie a unui nou selectioner si detaliile contractului ce urmeaza a fi incheiat vor fi prezentate Comitetului Executiv si supuse aprobarii acestuia" - Frf.ro.

In varsta de 41 de ani, Contra a mai antrenat de-a lungul timpului echipele Poli Timișoara, Alcorcon, Petrolul, Fuenlabrada, Getafe, Guangzhou R&F și pe Dinamo. A castigat pana acum o Cupa a Romaniei cu Petrolul si o Cupa a Ligii cu Dinamo.

Conform Digisport, Contra va semna contractul cu FRF vineri (n.r. 22 septembrie), acesta urmand sa se intinda pe durata a doi ani. Obiectivul este calificarea Romaniei la Euro 2020.

Cum ar putea arata staff-ul lui Cosmin Contra la nationala Romaniei:

* conform Digisport

Jerry Gane - antrenor secund

Ionuț Badea - antrenor secund

Javi Reyes - preparator fizic

Alfonso Villalobos - preparator fizic.