Atacantul echipei FC Viitorul, Vlad Morar, a fost achizitionat de formatia Panetolikos, a anuntat, luni, site-ul oficial al clubului grec, potrivit News.ro. Morar, care marti va implini 24 de ani, a semnat un contract pe trei sezoane cu Panaitolikos.

Vlad Morar, noul jucator al echipei PanetolikosFoto: panetolikos.gr

"Sunt foarte fericit ca am venit la Panetolikos. Sunt sigur ca ma voi integra repede cu ajutorul colegilor si sper sa prindem un loc de cupe europene. Eu vin de la o echipa care a ajuns acolo si sper sa repet acest lucru. Mi-au placut conditiile si facilitatile pe care le-am gasit aici", a declarat Morar.

FC Viitorul a anuntat, joi, ca fotbalistii Florin Purece si Vlad Morar nu mai participa la antrenamentele conduse de Gheorghe Hagi, astfel ca ei au devenit transferabili.

Morar era la FC Viitorul din ianuarie, cand a incheiat un contract pe doi ani si jumatate. El jucase anterior la ASA Targu Mures, Rapid Bucuresti, Petrolul Ploiesti si Universitatea Cluj.

Panetolikos a incheiat sezonul trecut pe locul 11 in campionatul Greciei.