Barcelona a facut spectacol in meciul de pe teren propriu disputat in fata celor de Osasuna (etapa a XXXIV-a in La Liga), catalanii marcand de nu mai putin de cinci ori in repriza secunda. S-a terminat 7-1 pentru trupa lui Luis Enrique, care se afla pe primul loc in clasament, la egalitate de puncte cu rivala Real Madrid ("galacticii" au insa si o restanta).

HotNews.roFoto: Hotnews

Lionel Messi (12',61'), Andre Gomes (30', 57') si Francisco Alcacer (64', 86') au reusit cate o dubla. Javier Mascherano a marcat din penalti in minutul 67, el reusind primul gol in tricoul catalanilor.

Pentru Osasuna a punctat Roberto Torres in minutul 48.

Barcelona e lider in La Liga, cu 78 de puncte, la egalitate de puncte cu Real Madrid, care are o partida in minus. Osasuna ramane ultima in clasament, cu doar 18 puncte.

S-au disputat miercuri:

Deportivo La Coruna - Real Madrid 2-6

Leganes - Las Palmas 3-0

Valencia - Real Sociedad 2-3

Barcelona - Osasuna 7-1

Meciurile Deportivo Alaves - Eibar, FC Sevilla - Celta Vigo si Athletic Bilbao - Betis Sevilla vor avea loc joi.

Clasament:

1. Barcelona 78

2. Real Madrid 78 (- un joc)

3. Atletico Madrid 68

4. Sevilla 65 (- un joc)

5. Villarreal 60 etc.

Rezumatul partidei Barcelona vs Osasuna: