CS Universitatea Craiova va juca la Pitesti meciurile de pe teren propriu, din play-off-ul Ligii I, cu formatiile Astra Giurgiu, CFR Cluj si FC Viitorul, a anuntat, marti, site-ul oficial al LPF, citat de News.ro.

Stadionul Nicolae Dobrin, PitestiFoto: Agerpres

Partida cu CFR Cluj se va disputa in etapa a III-a, cea cu Astra Giurgiu in etapa a VI-a, iar cea cu FC Viitorul in etapa a IX-a. LPF nu precizeaza unde vor juca oltenii cu Steaua (etapa a V-a) si cu Dinamo (etapa a VII-a).

Pentru ca arena "Ion Oblemenco" se afla in reconstructie, CS Universitatea a mai jucat in acest sezon meciuri pe Stadionul Extensiv din Craiova, fara instalatie de nocturna, si pe Municipalul din Drobeta Turnu Severin, pe aceasta arena avand prioritate Pandurii Targu Jiu.

Ultimul meci al sezonului regulat, cu Gaz Metan Medias, a avut loc pe Stadionul "Nicolae Dobrin" din Pitesti.