Antrenorul Dan Alexa si-a dat demisia de la ASA Targu Mures

de Diana Ene     HotNews.ro
Joi, 22 decembrie 2016, 16:53 Sport | Fotbal

Dan Alexa
Foto: Facebook
Clubul ASA Targu Mures a anuntat, joi, pe site-ul oficial, ca Dan Alexa nu mai este tehnicianul echipei, acordul de incetare a relatiilor contractuale fiind amiabil. Alexa a declarat ca se desparte de gruparea din Liga I din motive personale, informeaza News.ro.

"De astazi nu mai sunt antrenorul echipei ASA Tirgu-Mures. In urma unei discutii purtate astazi cu reprezentantii conducerii clubului am decis, pe cale amiabila, incetarea intelegerii avute. Tin sa le multumesc pe aceasta cale domnilor Maior, Chertes si Stanciu pentru sprijinul pe care l-am gasit la dansii. In toata perioada petrecuta la Tirgu-Mures am simtit suportul lor, am un respect deosebit pentru acest lucru. Tin sa le multumesc jucatorilor pentru atitudinea avuta pe parcursul acestui campionat, chiar daca stim cu totii ca au fost momente grele. Au dat tot ce au putut.

Tin sa le multumesc suporterilor tirgumureseni pentru ca au fost aproape de echipa, am simtit caldura si suportul lor. Mi-am facut prietenii care vor dainui o viata. Am respect pentru tot ceea ce inseamna ASA Tirgu-Mures. Decizia mea vine din motive personale si am considerat ca este mai bine sa se intample in acest moment.

Sunt convins ca acest club se va salva, cei care conduc destinele echipei vor reusi acest lucru. Atata timp cat exista motivatie, ASA Tirgu-Mures are o sansa importanta. Plec cu regret, pentru ca m-am legat sufleteste de Tirgu-Mures si cine stie, in viata asta, daca ar fi sa ma intorc, o sa o fac cu mare drag. La final, numai de bine pentru tot ce inseamna ASA, Tirgu-Mures si suporteri. Le multumesc tuturor", a afirmat Dan Alexa.

Alexa era antrenorul principal al echipei ASA Targu Mures din luna august.

In ultimul meci disputat in acest an, ASA a pierdut pe teren propriu cu ACS Poli Timisoara, scor 2-4, in turul semifinalelor Cupei Ligii.

Echipa din Targu Mures se afla la sfarsit de an pe penultimul loc in clasamentul Ligii I, cu noua puncte.

In varsta de 37 de ani, Dan Alexa a evoluat ca jucator la formatiile UMT Timisoara, Rocar, Fulgerul Bragadiru, Universitatea Craiova, Dinamo, Beijing Guoan (China), Poli Timisoara, Rapid si Anorthosis Famagusta (Cipru). Ca antrenor, el a mai pregatit echipele ACS Poli Timisoara si Rapid Bucuresti.


Citeste mai multe despre   





















759 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi