Champions League: Steaua - Manchester City 0-5, goluri David Silva, Nolito si tripla Aguero. Lovely football by Pep

de Red. Sport     HotNews.ro
Marţi, 16 august 2016, 21:18 Sport | Fotbal

Tribune arhipline
Foto: Hotnews
Steaua ramane cu o singura amintire placuta dupa dezastruosul 0-5 cu Manchester City din aceasta seara: e martor viu al nasterii unei noi mari echipe a lui Pep Guardiola, dupa Barca si Bayern. Steaua a avut doi jucatori si jumatate pe teren (formidabilul portar Nita, motoreta Adi Popa si Nicusor Stanciu), prea putin pentru o echipa in adevaratul sens al cuvantului. Guardiola a asamblat rapid o masinarie de fotbal din banii seicilor si a scos untul din stelisti de la primul a ultimul minut de joc. O mentiune speciala pentru un profesionist urias al fotbalului: Kun Aguero, vedeta lui Pep, care a alergat ca un nebun dupa minge pana in minutul 90 dupa ce marcase deja trei goluri, totul pentru a compensa cele doua penalty-uri ratate.

Revenim la Steaua: echipa lui Reghecampf nu a gasit resursele necesare pentru a tine piept tavalugului creat de Guardiola. Nu era imposibil sa o faca, dar era improbabil. In ciuda unui inceput bun al lui Stanciu, cu sut plasat putin pe langa poarta surprizei Caballero (Hart a intrat rapid in dizgratia lui Pep), STeaua s-a stins rapid sub presingul lui City. A urmat un joc la o singura poarta, care a scos in evidenta calitatile intrinseci ale lui David Silva, Aguero, Nolito, De Bruyne sau fantasticul Sterling - oaia ratacita pe care Guardiola pare sa mizeze mai mult decat o credeau fanii englezi.

Si a venit minutul 8, cu eroarea copilareasca a lui Muniru, fault gratuit la Sterling. A batut Aguero, Nita a scos miraculos, Nolito a reluat in transversala. Ceea ce putea fi scanteia care sa aprinda Steaua a devenit de fapt combustibil pentru "cetateni": dupa 4 minute de forcing la o intensitate incredibila, David Silva (min 13) a marcat golul care a pus meciul pe jar. A urmat inca un penalty ratat Aguero (sut peste poarta), apoi golurile lui Aguero (min 41), Nolito (min 49) si inca doua Kun Aguero (min 78 si 89). 5-0 pentru City si final de drum pentru Steaua in Champions League.

Iar umilinta suprema, ca si cum cea din teren nu era suficienta, a venit din tribune: galeria lui Dinamo a reusit sa scrie cu litere uriase la Tribuna a doua a meciului textul "Doar Dinamo Bucuresti". Cand e sa se aleaga praful... :)

Desfasurarea meciului, minut cu minut:


FINAL: Steaua - City 0-5. Finalul unui mare spectacol, stelistii au fost spectatori la nasterea unei noi mari echipe

90. Mai sint 2 minute de chin pentru Steaua. Incredibila determinarea lui Aguero, revenit cu trei goluri dupa cele doua penalty-uri ratate

89'. 5-0 pentru City, gol Aguero, al treilea pentru argentinianul care a ratat si doua penalty-uri

87'. Enache a mai ratat o pasa simpla de deschidere. Nu ca ceilalti stelisti ar fi fost niste lumini ale fotbalului, dar fundasul dreapta e realmente depasit de meci

86'. Cred ca stelistii isi doresc acum o scara lunga spre centrul Pamantului, sa dispara rapid cand arbitrul va fluiera finalul meciului.

85'. Enache a ratat tot ce se putea rata in seara asta. Acum o lansare simpla spre Popa se transforma intr-o jenanta pasa la adversar. Ce l-o recomanda pe acest baiat pe postul de fundas dreapta?

84. Nita a mai scos un gol ca si facut, i-a negat lui Nolito al doilea gol. Tribuna ii scandeaza iar numele, ce ironic, dupa ce a luat 4 goluri; culmea, Nita a fost, alaturi de Adi Popa, cel mai bun de la Steaua

82'. Aguero alearga ca un nebun in tusa dupa o minge ce parea pierduta. O prinde si scoate o noua faza de poarta, la 4-0. Asta e nebunia de care vorbeam mai devreme, asta e stofa de lider, asta e fotbalul total si transfigurant cerut de Guardiola

80'. Steaua a fost redusa la rol de sparring partner pentru trupa lui Pep. Iar valoarea lui Nicusor Stanciu ma tem ca s-a plafonat. Sau, cine stie, vreun seic generos va fi vazut in el viitorul David Silva :)

79'. 4-0 pentru City. Gol Aguero. Era doar o chestiune de timp. Sut imparabil la coltul lung, toata apararea e ko, Nita e parasit de colegi

77'. Agonia Stelei e evidenta, baietii lui Reghe nu mai ajung sa atinga mingea. Cu exceptia lui Nita, care mai salveaza o data singur cu Aguero. Nita a scos cel putin 5 goluri, tribuna ii scandeaza numele

75'. Sut Aguero, Nita reuseste - nici noi nu stim cum - sa opreasca mingea. In aceeasi faza, Silva trage pe langa, cu o aparare sleita in fata lui

73'. Stiti ce-i lipseste Stelei, in afara de calitate individuala? Ii lipseste rautatea lui Lacatus, sau grinta, cum ii spun italienii. O forma de nebunie pozitiva care face ca un jucator obisnuit sa devina liderul care inspira si trage alti 10 jucatori obisnuiti dupa el. Daca Stanciu e omul cu explozia, Tamas cu experienta, Bourceanu cu insistenta, Popa cu viteza, lipseste lacatusul care sa aprinda tribunele si sa dea fiori coechipierilor

71'. Jocul a scazut enorm in intensitate, City pare sa inventarieze noi combinatii si trasee pentru sezonul lung ce va sa urmeze.

70'. Ovidiu Popescu a intrat in locul lui Muniru, Sagna in locul lui Zabaleta

68. Adi Popa a incercat iar o combinatie cu Hamroun, dar Hamroun e la fel de imobil ca statuia lui Nelson din Trafalgar Square din Londra. Ups, sacrilegiu, City e din Manchester :)

66'. Muniru a sutat din corner, mingea s-a dus paralel cu linia de fund. Nu mai e nevoie de ironii pentru a sublinia diferenta intre noi si ei

65'. Bate Stanciu lovitura libera, zidul respinge in corner.

65'. Lovitura libera de la 28 m central, dupa ce Silva l-a doborat pe Stanciu. O mica speranta?

63'. Momcilovic a preluat frumos in stanga, dar Zabaleta a stopat actiunea din fasa. Mare diferenta, nimic de reprosat baietilor lui Reghe. E cam ca diferenta intre UK si Romania la Olimpiada de la Rio sau la PiB

62'. Aguero, reluare cu calcaiul, frumos ca tot fotbalul aratat de City in seara asta. Noroc cu Nita, sigur pe el.

62'. Stanciu a incercat o pasa luminoasa cu exteriorul, dar Otamendi a intuit corect.

60'. Adi Popa a facut un stop de mare jucator, dar, lasat singur in careul advers, a sfarsit prin a se dribla singur. Stelei ii lipseste varful de careu, capabil sa se demarce si sa ceara mingea in gura portii

58'. Fault urat al lui Tosca la STerling si galben pentru rudimentarul fundas roman

55'. Baietii lui Pep deseneaza atat de frumos, e ireal ce fotbal a adus City la Bucuresti. E cel mai frumos spectacol fotbalistic vazut de multi ani incoace in Romania, pentru ca nu vedem doar o colectie de vedete, ci o echipa ce se naste dintr-o filosofie a generozitatii sportului

54'. Sut excelent Aguero dupa o centrare de 40 m a lui De Bruyne, putin pe langa

53'. Galben Kolarov pentru un cot in figura lui Adi Popa, dupa o intrare fantastica a stelistului

53. Imaginile cu Pep GUardiola pe margine, la 3-0 pentru ai lui, sunt graitoare: catalanul se agita si comunica realmente cu elevii sai, care ii urmaresc cu maxima atentie indicatiile

51'. Golurile vin ridicol de usor pentru City. Nu e o ironie, e realitatea nefardata: defensiva lui Reghe e mai subreda decat temelia pe care s-a cladit averea patronului. In afara lui Tamas, care joaca din experienta, ceilalti fundasi sunt dezamagitori si au gresit pe banda rulanta

49'. 3-0. Gol Nolito, dupa pasa superba a lui De Bruyne. Piece of cake pentru "cetateni", incepem sa tremuram de rusine

48'. A, si sa nu uitam "aroganta" facuta de suporterii lui Dinamo, care au reusit sa scrie la Tribuna 2 Dinamo Bucuresti. Sa mai zica cineva ca romanii nu sunt inventivi, macar la farse :)

47'. Stanciu, sut din unghi de 5 grade, direct in plasa laterala. Cam mult, egoista finalizare

47'. Prima jumatae de ocazie pentru Steaua, cu Tudorie si Popa scotand un corner.

46'. Tudorie si Bourceanu intra in locul lui Golubovic si Achim. A inceput repriza a doua

PAUZA.
Lovely football, a scris cronicarul englez de la The Guardian dupa golul lui Aguero. Exact asta e, din pacate pentru Steaua: lovely football, la poarta lui Nita de la inceput pana la final

Cam atit au durat sperantele Stelei, dar echipa lui Reghe nu are de ce sa se rusineze. City a marcat doua goluri, a avut doua bare, doua penalty-uri ratate de Aguero (unul respins de Nita, unul tras direct peste poarta) si o posesie zdrobitoare, de 65%. Steaua a incercat sa iasa pe contraatac prin Popa si Nicusor Stanciu, dar calitatea "cetatenilor" si indecizia lui Hamroun (lasat singur cu Caballero) au pastrat tabela alba. O bila alba pentru Nita, care a scos un penalty si inca doua goluri gata facute.

Venirea lui Guardiola la Bucuresti va ramane un eveniment major pentru profesionistii fotbalului (ma rog, ce sunt ei). Un antrenor desavarsit, un filosof al sportului care merita vazut, studiat si urmat. Un clasic in viata.

45+1. Final de prima repriza. Steaua incheie tot in atac, dar la fel de steril ca toate cele 45 de minute ale meciului de pana acum. Pauza

44'. Sut Adi Popa din voleu, Caballero respinge greu. Adi Popa ar merita un gol pentru jocul consistent de pana acum

43'. 
E uimitoare usurinta cu care City isi face jocul si inventeaza sanse de gol. Aguero a tras din prima dupa o deviere de mare jucator a lui Sterling. City joaca pur si simplu incantator, Guardiola imi pare un antrenor de Harlem Globetrotters

41'. Gol Aguero, sut plasat de la 18 metri. 2-0 pentru City. Implacabil

40'. Sut din drop al lui Sterling, Nita a scos formidabil, cu varful varfului degetelor. Excelent portar

38'. Corner City, bate Silva, bara Kolarov din voleu. Ce faza mi-nu-na-ta!

37'. Avem si posesia oficiala: Steaua 35%, City - 65%. Si meciul e la Bucuresti. Exact asta e si senzatia lasata de echipele lui Guardiola: nu te rup in bucati precum cele ale lui Klopp, ci te sufoca incetisor si agonizant, precum un boa constrictor

35'. Hamroun s-a batut puternic in careu, dar reduta ridicata din banii emirilor nu cade prea usor

34'. Lovitura libera pentru Steaua, centreaza Stanciu in careu, Tamas recentreaza fara adresa

32'. Cred ca Daum are 5 cuvinte pe carnetel pana acum: Stanciu + Popa IN, Nita - maybe

30' Steaua a revenit putin in meci dupa inca un sut al lui Stanciu si o pasa pe culoar a aceluiasi Stanciu spre Golubovici, care are insa viteza de jucator de curling, ii lipseste peria. Stanciu si Popa sunt motoarele unei echipe care joaca doar in 2 motoare din 11

29' Faza de mai devreme a plecat de la explozia lui Adi Popa, o motoreta fantastica in seara asta, care a prelungit la Stanciu; acesta a pasat rapid din prima la Hamroun, sut slab insa. Pacat

29'. Ocazia meciului pentru Hamroun, care trage insa in Caballero din 10 metri, din unghi usor la stanga!

Tribune arhipline
Foto: Hotnews
28' De Bruyne, sut tare de la 20 m, putin pe langa bara din dreapta. Dar Nita, eroul Stelei de pana acum, era la post

26'.
Steaua joaca doar contraatac, City o sufoca si nu o lasa sa-si faca jocul. E incredibil cum Pep Guardiola a reusit deja sa le injecteze in ADN lectia tiki-taka. Cum reusesste sa-si invete toate echipele sa stapaneasca masiv jocul? E realmente dureros pentru adversar, e agonizant sa stii ca nu poti sa le iei mingea

25' Nicusor Stanciu a incercat un sprint decisiv pe langa Fernandinho, dar brazilianul a fost mai rapid.  Apoi Adi Popa porneste ca din pusca, pierde si el.

23' Corner City dupa un sut bun al lui Nolito. A respins Muniru, Tamas castiga posesia in urma unui fault in atac

22'. Asa ceva nu am vazut nici la pustii Unirii Urziceni (mai exista fosta campioana de carton a Romaniei? :). Aguero a tras tare, cam ca Lacatus la Sevilla, dar cu 15 cm mai sus. Si mingea a bubuit peste poarta

21'. Rateaza Aguero al doilea penalty al sau, sut peste poarta!!!

20'. Penalty iar pentru City, Enache l-a faultat si el neglijent pe Nolito

18' Cursa vijelioasa a lui Popa pe dreapta, fara gluma l-a lasat 2 metri pe Kolarov in urma, centrarea deloc rea, dar Golubovic a fost golgeter doar in Copou

17' Tamas a incercat o pasa englezeasca de 50 de metri, stop ireprosabil al lui Hamroun, dar offside[ul curma rapid faza. Steaua incearca sa revina in joc, dar greu la deal cu boii mici

15'. Faza golului a aratat o echipa incredibil de matura, obisnuita sa gestioneze momente grele precum ratarea unui penalty. Diferenta mare, Robin Hood din seara asta e cam pricajit

14' A fost o actiune prelungita a atacantilor lui City, Tamas si Tosca nu au facut fata pur si simplu traseelor curate gasite de Sterling, Aguero si David Silva, care a incheiat cu un sut curat.

13' Gol David Silva, Steaua - City 0-1
. Parea inevitabil dupa 4 minute sufocante ale "Cetatenilor"

11'. Sut tare si departe cu dreptul al lui Aguero. Zero emotii pentru Nita, care imi aduce aminte de Stelea din vremurile bune: privire concentrata, anvergura uriasa a bratelor, plonjon sigur

10'. Patrundere formidabila a lui Aguero pe stanga, dar a fost offside. Ce jucator, ce reusita isi pune Nita in CV dupa acest meci :)

9'. Nita a aparat fantastic sutul plasat al lui Kun Aguero, iar Nolito, la recuperare, a tras in transversala. Asta e STeaua europeana: valoare + sansa

8'. Apara Nitaaaaaaaa penalty-ul batut de Kun Aguero!

8'. Fault stupid facut de Muniru asupra lui STerling, bate acum Aguero penalty-ul.

7'. Corner batut de De Bruyne, penalty pentru City

6'. Sut Nolito de la 20 m, pe jos, slab, a prin Nita fara probleme. Jocul se incinge, echipele se simt bine deja, au trecut de faza tatonarii

5'. Galben pentru Zabaleta, presat de Hamroun

4. Nicusor Stanciu e pur si simplu dezlantuit dupa ce din echipa au plecat Sanmartean si Keseru. El isi asuma toate responsabilitatile posibile, cauta golul in permanenta

3' Sansa uriasa Nicusor Stanciu, sut de la 30 de metri milimetric pe langa poarta dupa ce tot el a recuperat mingea la centrul terenului. Mare ratare!

2'. Steaua incepe sus si o prima minge balbaita de Stones il forteaza pe Cabellero sa iasa in extremis.

1'. A inceput meciul. Steaua ataca in ros- albastru, City se apara in galben - negru
--------------------
21.43:
Stadionul vibreaza, atmosfera senzationala, tribune pline. Sa inceapa meciul

21.42:
Se intoneaza imnul Champions League. Ce firesc suna pe acest stadion minunat!

21.41.
Inca 3 minute pana la fluierul de start. Echipele intra pe teren

21.38:
Presa britanica intoarce pe toate partile gestul extrem de curajos al lui Guardiola de a-l scoate pe Hart (titularul nationalei Angliei). The Guardian nu face nota discordanta

21.34: In tribuna se vad multe VIP-uri politice, printre ei Puiu Iordanescu si George Maior

Cele doua echipe:

Steaua: Niță (portar), Tamaş, Toşca, Momcilovic, Hamroun, Stanciu, Muniru, Achim, Enache, Popa, Golubovic. Rezerve: Cojocaru, Mitrea, Ovidiu Popescu, Aganovic, Dan Popescu, Tudorie. Antrenor: Laurentiu Reghecampf

Manchester City: 
Caballero (portar), Zabaleta, Kolarov, Stones, Otamendi, Sterling, De Bruyne, Silva, Fernandinho, Nolito, Agüero. Rezerve: Hart, Sagna, Clichy, Fernando, Navas, Delph, Iheanacho. Manager: Josep Guardiola













Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, perla a coroanei Marinei americane, s-a stricat in Canalul Panama

USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, "perla a coroanei" Marinei americane, s-a stricat in canalul Panama, acolo unde se gasea in drum spre baza navala din San Diego, a anuntat Marina Statelor Unite.
14636 vizualizari
  • +8 (20 voturi)    
    FCSBul joaca extraordinar fara minge(Hagi) (Marţi, 16 august 2016, 22:35)

    Plagarus [utilizator]

    Laura bea prea multa apa si-i plezneste sacoul pe purta.
    • +7 (9 voturi)    
      asta e fotbalul profesionist (nu la noi) (Marţi, 16 august 2016, 23:13)

      zzztop [utilizator] i-a raspuns lui Plagarus

      la noi culmea profesionalismului a fost ca nu s-a mai bagat becali in direct peste antrenori. dar au intrat milioanele, nu cred ca mai conteaza jocul.

      si astia carora nu le plac comentatorii care nu striga vai cat suntem de furati poate se bucura putin cand vad cum arata fotbalul adevarat, nu declaratiile belicoase si monosilabice de la Stirile sportive din Romania (cu exceptia Digi 24).
      • +2 (2 voturi)    
        După ce oierul adept al inchizitiei (Miercuri, 17 august 2016, 8:12)

        andreitr [utilizator] i-a raspuns lui zzztop

        va fi închis pe viață, numai atunci Steaua nu va mai lua cinci goluri acasă. Hai DNA!
      • +1 (3 voturi)    
        "comentatorii"(se poate citi si jurnalisti) aia.. (Miercuri, 17 august 2016, 12:34)

        akillies [utilizator] i-a raspuns lui zzztop

        ..sunt principalii vinovati pentru starea fotbalului si a sportului in Romania: ei au mintit pentru cine platea mai bine si au fost partasi la furtul si la coruptia din tot sportul romanesc, au invitat in "emisiunile sportive" toti manelistii si hotii din Romania si si-au batut joc de valorile sportului romanesc care spuneau exact unde este proiblema si nimeni nu voia sa ii asculte si mai mult, ii ridiculiza in presa si nu numai...
        Asa ca, degeaba vin ciumpalacii de comentatori "sportivi" de la protv si se plang sau se tanguie de ceva, sau nu se plang si nu se tanguie..pentruca la stirile lor sportive vezi orice dar numai sport nu vezi!
        E olimpiada: stiri cu fotbalisti si nevestele lor in timp ce se relaxeaza i nvacantele de vara; sau stiri cu patronii corupti si hoti din fotbal, in loc sa se arate stiri din toate sporturile si mai ales cu programul competitiilor...!
        si gsp a devenit ziarul de investigatii al lui tolontan, in niciun caz un ziar de sport!
        Cum venea vreun becali sau copos sau alt hot, c um il peria toata "presa sportiva" si mai ales ziarul lui tolontan.. cum gasea mai nene tolontan toate ciudateniile din sportul romanesc, dar nu reusea sa il dovedeasca pe nicolae de la astra furand miliarde de lei?!?!?! A prins-o pe Ridzi cu cateva milioane, dar ala de la astra fura miliarde de lei si nu se vedea nimic in presa sportiva... nu aparea nimic de jaful continuu al lui copos la rapid, dar acum vor sa faca toti "ceva" pentru rapid.. nu a spus nimeni nimic de borcea sau becali, dar acum ambele cluburi de fotbal sunt aproape falimentare din cauza lor si a hotiilor lor..si to mia apar stiri depsre borcea, amantele si copiii lui(si aia din flori) la "stirirle sportive"...
        Asa ca..despre ce vorbim aici?!? A facut tolontan vreun reportaj despre cum "aptronii" cluburilor sportive au desfintat sectiile de juniori si tineret?
        cum au disparut toate cluburile de juniori din bucuresti pentruca autoritatile si-au batut joc de ele?!? sau cele din tara?!?!
  • +10 (18 voturi)    
    nu imi place ca apare sus Red.Sport :( (Marţi, 16 august 2016, 22:56)

    srah [utilizator]

    este atat de frumos comentat..!

    felicitari!

    ..este telegrafic, comic, o droaie de metafore:))...foarte tare rezumatul.

    O sa-l citesc si maine din nou...pana at., totusi, poate ne spuneti si noua cine a comentat asa frumos :)

    :))
    • +1 (9 voturi)    
      Cred ca este vorba de talentatul domn Ilincescu! (Miercuri, 17 august 2016, 1:35)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui srah

      Dupa scorul meciului si bannerul lui Dinamo, comentariul meciului "minut cu minut" a fost al treilea lucru care m-a bine dispus in seara aceasta in legatura cu partida de pe Arena Nationala.

      Multumesc !
    • +1 (3 voturi)    
      :) (Miercuri, 17 august 2016, 10:03)

      Radu-Mihai [utilizator] i-a raspuns lui srah

      Imi aduce aminte de un comentariu la Eurovision de acum cativa ani :)

      PS - Nu, nu e Ilincescu. Un barbat nu ar putea sa comenteze asa un meci de fotbal :)))
      • -2 (2 voturi)    
        Pai "redactia sport" inseamna Ilincescu ! (Miercuri, 17 august 2016, 15:03)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Radu-Mihai

        Altfel inseamna ca platesc comentatori "la negru".

        Si, scuza-ma, inseamna ca nu ai prea citit ziare de sport romanesti si nu i-ai ascultat comentand meciuri de fotbal pe "jurnalistii sportivi" de la canalele Digi, Dolce si Sport.ro care se ocupa cu asta.
      • 0 (0 voturi)    
        Uite articolul (Miercuri, 17 august 2016, 18:42)

        Radu-Mihai [utilizator] i-a raspuns lui Radu-Mihai

        http://life.hotnews.ro/stiri-muzica-20847970-livetext-finala-eurovision-romania-traistariu-florena-printre-finalisti.htm

        Eu zic ca e acelasi condei ;)
        • 0 (0 voturi)    
          multumesc. (Marţi, 30 august 2016, 16:18)

          srah [utilizator] i-a raspuns lui Radu-Mihai

          multumesc frumos pentru link:) asa se pare, scrie frumos, acum ..ca am depistat sursa voi urmari si alte articole:))

          ms frumos.
  • +6 (10 voturi)    
    pai... (Marţi, 16 august 2016, 22:59)

    AnderT [utilizator]

    il doar in kur pe jiji, banu-i jos
    • +23 (23 voturi)    
      Asta e fotbalul romanesc (Marţi, 16 august 2016, 23:36)

      serbanTeodor [utilizator] i-a raspuns lui AnderT

      Joaca finu cu nashu, nashu cu finul alalalt, si tot asa asa. Suntem cei mai tari cat timp nu iesim din fata blocului.
      • 0 (2 voturi)    
        bai oule (Miercuri, 17 august 2016, 17:51)

        AnderT [utilizator] i-a raspuns lui serbanTeodor

        eu nu joc acest "rege" sport, nu stau in fata blocului si acuz un management efectiv defectuos... ciobanul asta vi-l meritati. Noroc bun oilor...
  • -5 (13 voturi)    
    stadionul e gigur? (Marţi, 16 august 2016, 23:22)

    gazuldebasist [utilizator]

    Arena Nationala a primit avizul ISU?
  • +3 (5 voturi)    
    ai nostri (Marţi, 16 august 2016, 23:24)

    fanfan [utilizator]

    Si la mai mare!
  • +4 (8 voturi)    
    "vedetele" noastre contra vedetele lor: 0 - 5 (Marţi, 16 august 2016, 23:30)

    ty [utilizator]

    (min. 89)
  • +1 (7 voturi)    
    latinii lor (Marţi, 16 august 2016, 23:35)

    simur [utilizator]

    inscriu multe la latinii nostri

    la meciul

    manchester (city) vs. steaua bucharest (hamlet)
    • +2 (2 voturi)    
      Da , hamlet=cătun (Miercuri, 17 august 2016, 7:53)

      FreakaThe-jmirghel [utilizator] i-a raspuns lui simur

      "stâna" a fost răvașită de "cetățeni"
      Hamlet = erou tragic ,
      "stoaia"=echipă de "hieroi" tragi-comici
  • 0 (10 voturi)    
    Stoia (Marţi, 16 august 2016, 23:39)

    Qwertz [utilizator]

    HA HA HA !!!!
  • +12 (20 voturi)    
    ce mi a placut la steaua.. (Marţi, 16 august 2016, 23:41)

    exilatul [utilizator]

    a fost ...tunsoarea taranului de "antrenor"...pe de alta parte englezii au "trisat"...au fost.. mai multi de 11 pe teren...iar steaua a jucat numai cu portarul...astept sa vad delirul ciobanului analfabet..
  • +3 (15 voturi)    
    Felicitări comentatorilor (Miercuri, 17 august 2016, 0:20)

    Tayfun11 [utilizator]

    Un mare BRAVO redacției de sport Hotnews! Foarte frumos comentariul partidei, a fost o reala plăcere sa m-a delectez cu lectura voastră!
    • -3 (13 voturi)    
      exilat unde? (Miercuri, 17 august 2016, 2:38)

      Dodel540 [utilizator] i-a raspuns lui Tayfun11

      "sa m-a delectez" ?
      Si pentru mine este o mare placere sa iti spun : Agramatule (sau agramatii ?).
      Vorba aceea: capra raioasa tine coada sus.
      (tu esti capra daca nu te-ai prins)
      • 0 (2 voturi)    
        ? (Miercuri, 17 august 2016, 12:01)

        harapalb [utilizator] i-a raspuns lui Dodel540

        Dar tu stii vorba cealalta: "Rade ciob de oala sparta"?
  • 0 (14 voturi)    
    N (Miercuri, 17 august 2016, 2:18)

    FriendlyUncle [utilizator]

    N-am inteles de ce Reghe avea cartela aia la gat, nu il stiau astia la poarta? Si de ce Reghe, MM si inca unu' erau imbracati la fel "ca niste nasi"?
  • +4 (4 voturi)    
    5 - 0 (Miercuri, 17 august 2016, 8:29)

    zigot [utilizator]

    si asta nu e tot! urmeaza returul
  • +3 (5 voturi)    
    :) (Miercuri, 17 august 2016, 8:45)

    bancheru83 [utilizator]

    tiki taka barcelona,tiki taka barcelona..
  • +2 (6 voturi)    
    clar (Miercuri, 17 august 2016, 9:05)

    theo667 [utilizator]

    Suporterii dinamovisti traiesc cel mai mult sunt cei mai zen din lume. Nu au nici un stres nici o problema echipa lor nu joaca in nici o cupa nu castiga niciodata campionatul nu bat nici in amicale totul e OK si nimic nu-i tulbura
  • 0 (4 voturi)    
    doar dinamo (Miercuri, 17 august 2016, 9:15)

    thebblack [utilizator]

    ce mi-ar placea sa vad un meci al titanilor...


    manchester city vs knattspyrnufélag reykjavíkur
  • +1 (3 voturi)    
    wow.... (Miercuri, 17 august 2016, 9:28)

    liviu_ [utilizator]

    deci serios.... sunt suporter dinamovist dar CUM... CUM frate sa te lasi pacalit, sa nu verifici coregrafia si sa ajungi sa afisezi banere pro-dinamo la un meci al stelei?!?!?!
  • +5 (5 voturi)    
    Delirius tremens? (Miercuri, 17 august 2016, 9:35)

    nick24 [utilizator]

    Becali delira înainte de meci, că după ce bate MC, în vinde pe Nicușor Stanciu cu 40 milioane d euro!
    • +1 (1 vot)    
      era un altfel de a spune.. (Miercuri, 17 august 2016, 12:38)

      akillies [utilizator] i-a raspuns lui nick24

      ..ca nu il da pe Stanciu niciodata!
  • +2 (4 voturi)    
    La STEAUA numai portarul a jucat. (Miercuri, 17 august 2016, 9:56)

    asavreau [utilizator]

    Jucătorii de la Steaua au alergat bezmetic pe teren.Nu au avut simț de fotbalist.Parcă nu știau unde-i poarta și că trebuie să tragă într-a colo,să dea gol.Steaua a practicat uns joc de maidan.
  • +2 (2 voturi)    
    Antrenoru zice ca or avut noroc:))) (Miercuri, 17 august 2016, 14:01)

    Lucian Ilea [utilizator]

    Pierde Steaua cu 5-0 acasa...
    vine antrenoru si zice ca or avut noroc
    ca puteau lua 10 goluri usor ,ca aia or ratat 2 11-metri
    si asa mai departe
    ma distreaza ce zice oierul Becali intotdeauna
    e macedonean de-al meu


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică