FC Dinamo a anuntat, joi, ca a obtinut serviciile atacantului Daniel Popa, in varsta de 22 de ani, golgheterul Chindiei Targoviste in sezonul 2015/2016, transmite News.ro.

Daniel PopaFoto: fcdinamo.ro

"FC Dinamo Bucuresti si FC Chindia Targoviste au ajuns la un acord pentru transferul atacantului Daniel Popa la clubul din Stefan cel Mare. Daniel Popa a implinit 22 de ani in aceasta luna, pe 14 iulie, fiind golgheterul Chindiei Targoviste, cu 16 goluri, in sezonul competitional 2015-2016 al ligii secunde", se arata in comunicatul FC Dinamo.

Noul jucator al echipei din Soseaua Stefan cel Mare a efectuat vizita medicala la Institutul National de Medicina Sportiva din Capitala si se va alatura lotului antrenat de Ioan Andone in cantonamentul de la Saftica.