Florin Andone a devenit oficial jucatorul lui Deportivo la Coruna. Romanul a trecut vizita medicala si a semnat un contract valabil pe o perioada de 5 ani cu echipa din La Liga. Deportivo va plati 4,7 milioane de euro pentru Florin Andone si 30% dintr-un transfer ulterior.

Florin AndoneFoto: Hotnews

Dupa semnarea contractului, Florin Andone s-a declarat fericit pentru transferul sau la Deportivo si i-a multumit presedintelui de la Cordoba pentru intelegerea de care a dat dovada.

"Sunt foarte fericit, pentru mine era vital sa pot juca in prima divizie in sezonul urmator. Vreau sa le multumesc celor de la Depor ca mi-au oferit aceasta posibilitate. Stiu ca este un club foarte mare. Am ajuns la un club de traditie si cu o istorie bogata. Orasul il cunosc putin, dar cu siguranta voi avea timp pentru asta. Deportivo a fost echipa care m-a dorit cel mai mult. Sper sa stau 5 ani aici, daca totul va merge bine.

Am fost nervos in timpul negocierilor, dar vreau sa-i multumesc presedintelui de la Cordoba ca mi-a dat sansa sa vin aici si pentru ca a inteles pozitia mea. A inteles ca e mai bine pentru mine sa cresc ca jucator", a declarat Florin Andone, conform Digi Sport.

Deportivo La Coruna va plati 4,7 milioane de euro pentru Florin Andone si 30% dintr-un transfer ulterior. Internationalul roman a devenit astfel cel mai scump jucator cumparat de galicieni in ultimii 9 ani.

"Le sunt recunoscator celor de la Deportivo pentru efortul financiar facut, nu simt insa nicio presiune in plus pentru ca au platit atatia bani pe mine. Daca nu o sa imi pierd foamea de performanta pe care o am si o sa continui sa muncesc, totul va fi bine.

Nu imi place sa pierd. Am o mentalitate de invingator. Mereu incerc sa fac tot ce pot pentru a-mi ajuta colegii si antrenorul. De abia astept sa incep, sa imi intru in ritm, sunt foarte incantat. Mereu trag din greu la antrenamente. O sa dau tot ce am mai bun pentru echipa. Daca o sa muncesc ca si pana acum, cu siguranta, totul va fi bine", a mai spus Andone, conform Digi Sport.

Andone a jucat in 36 de meciuri pentru Cordoba, in sezonul precedent din Segunda, marcand 21 de goluri.

Deportivo la Coruna a incheiat sezonul trecut pe locul 15, cu 42 de puncte.

"Bine ai venit la Depor, Florin! Bine ai venit in istoria noastra!", a fost mesajul postat de Deportivo la Coruna, pe contul oficial de twitter.