Tudor Giurgiu a fost în studioul Lead.ro. Am discutat cu regizorul filmului „De ce eu?” despre Campionatul European de Fotbal, despre echipa României, pe care a urmărit-o de pe stadion la jocul cu Elveția, despre amintirile și legăturile lui cu fotbalul anilor ’80 și ’90, când campionatele europene și mondiale erau trăite (și consumate) cu totul altfel.
"Cred că suferim la nivelul unei strategii, unei gândiri, unui antrenor care să imprime un alt tip de dinamică și un alt tip de gândire asupra jocului; făcând niște pansee filozofice, cred că asta e o chestiune generală când vorbim despre jocurile de echipă din România – urmăresc și handbal, baschet sau rugby, și antrenorii din România nu prea știu ce se întâmplă azi în lume, nu vezi idei noi. Cred că din punctul ăsta de vedere e mult de schimbat în fotbal, e mult de inovat și de găsit oameni tineri, care și ei trebuie să învețe de undeva. E un cerc vicios – n-ai nici echipă, nici antrenori. Handbalul feminin e exemplul cel mai potrivit, într-adevăr. Înainte de Ryde vedeai o echipă care juca lent, deși avea talente. A venit un om cu o altă înțelegere, altă strategie. Fără să am pretenția de cunoscător, judec doar ce văd."
"Nu cred că s-a prăfuit fotbalul, dacă te uiți pe audiențe vezi că lumea în continuare se uită, dar cred că s-a pierdut în fotbal ceva ce s-a pierdut și-n toate celelalte sporturi de echipă din România. E o chestie de respect, de felul în care este tratat acest sport/bussines. Dacă vezi o federație condusă cum a fost ea înainte, cu LPF, când ai un fotbal viciat în țară, condus de personaje care sunt comice, hilare sau escroci de mâna a treia, tipul ăsta de format n-are cum să nu se regăsească la echipa României; conducătorii imprimă un model. Din cauza asta cred că esența unui anume fel de joc, de gândire, a fost viciat. Găsisem la un moment dat un articol despre Claudio Ranieri, despre ce minuni a făcut el în Anglia și dacă citești evoluția lor și cum au ajuns să câștige titlul de campioni, vezi de fapt o poveste inspirațională care se poate replica oriunde. Dar în România lucrurile sunt așa mocirloase pentru că nu sunt setate corect de la bază. Cumva am apreciat ce a vrut să facă Hagi și probabil că va continua genul ăsta de construcție – de la copii."
"Hagi mi se pare singurul personaj din fotbalul românesc care ar merita un film. În rest, cred că filmele trebuie să aibă o poveste și niște personaje extraordinare. Am văzut un documentar despre Stoicikov, care era și e un tip spumos și se întorcea cu sinceritate în birturile în care bea când era puști, unde se întâlnea cu foștii tovarăși de echipă, unii fără dinți. Lui îi plăcea să se joace de fapt, și ludicul de atunci nu s-a schimbat. El e un personaj de film. Hagi e un tip foarte serios, din tot ce am văzut; cred că pentru el fotbalul e totul. A ars și arde în continuare doar pentru asta."
Citește articolul complet pe Lead.ro
