​Bun cunoscător al fotbalului european, mai cu seamă al pretențioasei ligi engleze, dar și a realităților din sportul românesc, Traian Ungureanu rămâne un reper critic de care avem neapărată nevoie ori de câte ori ne vizitează tentația exaltării. L-am provocat să joace rolul pesimistului înaintea meciului de totul sau nimic cu Albania. Până la urmă, nu a fost nevoie să joace un rol: „Trebuie să jucăm ceva fotbal ca să fim optimiști”.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Domnule Traian Ungureanu, cu ce impresii rămânem după disputarea primelor două meciuri ale România din Grupa A de la EURO 2016?

După primele două meciuri rămânem cu două penaltiuri primite legal, dar cu multă amabilitate, cu o senzație de dezorganizare și cu o nevoie enormă de seriozitate și valoare. Nici o urmă de renaștere în fotbalul românesc! Pe scurt, n-am rămas cu mai nimic, aproape zero.

Mai avem resurse tehnico-tactice și fizice să facem ceva în plus de acum înainte la acest European?

Cu Elveția, am terminat resursele după 60 de minute, ceea ce arată că nu mai avem obișnuința musculară și nici voința necesare la un meci de nivel înalt. Problema cu Albania este că ei stau fizic excelent, i-am văzut cu Franța, au o rată de combinații reușite peste cea a echipei României și, în plus, ei nu mai au nimic de pierdut. Sunt pesimist în privința meciului cu Albania. Trebuie să jucăm ceva fotbal ca să fim optimiști.

Citește continuarea interviului pe Lead.ro