După jocul peste așteptări contra Franței, pierdut la limită, România și-a epuizat marja de eroare și e obligată să ia puncte pentru a-și asigura accesul în optimile competiției. Cu ce moral, cu ce filosofie și cu ce argumente atacăm meciul cu Elveția?
În mod tradițional, meciul al doilea din grupele de la marile turnee nu e deloc unul cu amintiri prea plăcute pentru noi (înfrângeri dureroase cu Camerun, în ’90, chiar cu Elveția în ’94 sau cu Bulgaria în ’96). Dar înfrângerea contra Franței ne obligă la un rezultat mai bun decât în prima etapă a grupei.
Țintarul de la EURO 2016 ne-a pus în față adversarii din Grupa A în ordinea descrescătoare a valorii lor, iar de aici vin primele dileme pentru Anghel Iordănescu și staff-ul său. Ne facem contra Elveției jocul nostru obișnuit de așteptare și de siguranță, în ideea că și un egal ne e folositor dacă batem, mai apoi, Albania – deci amânăm asumarea de riscuri tactice și de efectiv pentru ultimul meci al grupei – sau, mizând de emoțiile pozitive de după meciul curajos cu Franța, ieșim la un meci “parte în parte” cu Lichtsteiner și compania?
Noul format competițional, în care cele mai bune patru echipe de pe locul 3 merg în faza următoare a Europeanului, lasă destul spațiu pentru calcule circumstanțiale. Cu 4 puncte și fără să fi suferit vreo înfrângere drastică sunt șanse mari să treci în optimi, dar, totuși, cu doar 3 puncte e foarte greu să speri la ceva.
Citește continuarea articolului pe Lead.ro
0
13
